spot_img
9.9 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăAnalizeUn nou scandal în județul lui Grindă la Spitalul condus de verișoara...

Un nou scandal în județul lui Grindă la Spitalul condus de verișoara prefectului

-

Managerul interimar al Spitalului Județean Focșani, stomatologul de la Păunești, Elena Codruța Neagu, verișoară a prefectului PNL-ist (fost PDL-ist) Gheorghiță Berbece, vrea să desființeze secția de Pneumoftiziologie, scrie Monitorul de Vrancea.

PNL Vrancea este condus de ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan.

- Advertisement -

Codruța Neagu le-a trimis o adresă reprezentaților secției de Pneumoftiziologie, prin care solicită: „eliberarea secției pneumoftiziologie în sensul ca pacienții internați actualmente în această secție să fie transferați în regim de urgență către centre specializate, urmând ca personalul medical din secția pneumologie să își desfășoare activitatea în secția boli infecțioase începând cu data de 15.06.2020”.

Secția de Pneumoftiziologie a Spitalului Județean Focșani, cu o capacitate de 90 de paturi, este unică în județul Vrancea. De mai mult timp se punea în discuție renovarea ei, însă, în niciun caz, desființarea. ,,Ei, ca să se răzbune pe noi, au dat dispoziția asta prin care desființează, eu așa înțeleg, secția de Pneumoftiziologie. Noi o să intrăm în reabilitare, dar reabilitarea înseamnă să fim relocați într-o altă secție a spitalului, eventual la ORL, așa cum era prevăzut, cu pacienți cu tot. Asta nu înseamnă că doi ani de zile, sau cât durează renovarea, pacienții de pneumologie să stea acasă să moară, că n-au unde să se ducă oamenii. Unde să-i ducem?!”, a declarat pentru MdV dr. Daniela Nicolescu, șefa secției de Pneumoftiziologie a Spitalului Județean Focșani.

- Advertisement -

Pacienții nu înțeleg ce se întâmplă. Nimeni un vrea să fie mutat într-un al centru, mai ales în actualul context pandemic. „Sigur că nimeni nu-și dorește să fie transferați. Lăsând la o parte faptul că nici un alt centru de pneumologie, sau spital, sau secție nu ne primește pacienții noștri. Noi îi transferam la Iași, la București, acolo unde, din punctul nostru de vedere, eram depășiți și nu mai puteam să-i ajutăm, dar nu pacienții pe care îi putem trata aici. Pacienții au spus: «Cum? Unde ne duceți!? Cine ne trimite!?». Nu vor să fie transferați. Personalul medical nu acceptă transferul pacienților, sub nicio formă. N-are cum să se ajungă în situația asta. Asta ar însemna să desființezi cea mai mare secție din cadrul Spitalului Județean, secția de pneumologie, cu 90 de paturi. Este atipic. Poți să-i transferi pe secția de Interne sau pe alte secții din cadrul Spitalului”, a mai spus dr. Daniela Nicolescu.

Șeful dispensarului TBC din cadrul secției de Pneumoftiziologie, dr. Vasile Ursescu spune că adresa trimisă de managerul interimar al Spitalului Județean Focșani este semnată în nume propriu, cu ștampila unității, însă fără jurist sau director medical. „Acum am citit și eu acea adresă anunțată prin conducerea Spitalului Județean, prin persoana doamnei manager Codruța nu știu cum… că va trebui să plece tot personalul la Infecțioase, iar bolnavii să fie distribuiți în secții de specialitate, nu știm care, nu știm ce, nu știm cum. E o adresă semnată în nume propriu, cu ștampila unității, fără jurist, fără director medical.”

Medicii se așteptau la o relocare în care ar putea continua supravegherea bolnavilor de tuberculoză înscriși într-un program național care nu poate fi întrerupt. „Noi știam că trebuia să fim relocați într-o altă zonă în care să ne putem desfășura activitatea, supravegherea bolnavilor de tuberculoză, este un program național care nu poate fi dat peste cap, noi avem bolnavi infecțioși, contagioși care sunt pe secția respectivă și care nu pot fi trimiși oriunde. Dacă ne-ar fi spus care este locația, probabil că lucrurile ar fi fost în ordine. Cred că luni, echipa noastră de pneumoftiziologi de la nivelul județului Vrancea, recte secția de Pneumoftiziologie, împreună cu Dispensarul TBC, ar trebui să avem o întâlnire cu toții pentru că numai așa pot fi puse la punct niște lucruri. Este părerea mea în calitate de coordonator județean al programului de tuberculoză în cadrul programului național pe țară”, mai spune dr. Vasile Ursescu.

Conform unui comunicat de presă al Consiliului Județean, contractul de lucrări pentru modernizarea secția de Pneumoftiziologie a fost semnat în data de 24 aprilie, iar „de la acel moment nu s-a făcut niciun demers pentru mutarea secției într-o altă locație conformă, în condițiile în care Ministerul Sănătății deține în județul Vrancea unități spitalicești care pot găzdui temporar această secție“. „Avertizăm cu foarte multă seriozitate conducerea PNL a celui mai mare spital din județ că în cazul în care proiectul cu finanțare europeană prin care se reabilitează secția TBC nu se va putea realiza conform graficului aprobat de Uniunea Europeană, vom recupera sumele aferente proiectului de la cei care au împiedicat implementarea lui, în speță doamna manager Codruța Neagu, domnul director economic Liviu Laurențiu Vlad și domnul director medical Gabriel Negoiță”, se mai arată în comunicatul Consiliului Județean.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img