spot_img
duminică, 22 februarie, 2026
-1.8 C
București

Un nou loc de joacă în Drobeta Turnu Severin

Un nou loc de joacă a fost dat în folosință copiilor din Drobeta Turnu Severin, acesta fiind unul din cele 26 astfel de spații construite în baza unui contract de asociere încheiat între Primăria municipiului și Consiliul Județean Mehedinți.

Locul de joacă nou construit se află în spatele Blocului Nr.6, în apropierea Liceului Tehnologic ”Domnul Tudor” și va deservi copiii blocurilor din apropiere.

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a mers la fața locului astăzi împreună cu primarul Marius Screciu.

“Am găsit copii și bunici mulțumiți de faptul că spațiul este unul modern, cu echipamente noi și sigure, dar și cel mai important, cu covor elastic din cauciuc (TARTAN), care îi protejează pe cei mici de răni grave, în cazul în care se întâmplă să cadă.
La fel ca în cazul parcărilor din municipiu, pentru care am încheiat un contract de asociere cu Primăria Drobeta Turnu Severin și am alocat fonduri de la bugetul județului, și pentru locurile de joacă am alocat aproximativ 2 000 000 lei și o vom face, în continuare, pentru toate investițiile importante din municipiu.
În total, se construiesc 26 noi locuri de joacă, iar până acum au fost recepționate un număr de 15 spații.
Ne dorim ca cei mici să aibă condiții bune de joacă în aer liber pentru a avea o creștere sănătoasă!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Diversiunea lui Miruță in Gorj

    Demagogia nu ține loc de soluții pentru Gorj! Administrația...

    Riscurile pentru America și lume a unui atac împotriva Iranului

    Un posibil atac american asupra Iranului ar reprezenta un...

    Consilierul lui Nicușor despre vizita in SUA: Am fost mai puţin izolaţi decât se spune

    Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a declarat...

    Semne că urmează un atac in Iran

    Statele Unite au început să evacueze trupele staționate în...

    Trupele de elită cubaneze obligate să plece din Venezuela

    Consilierii militari și trupele de elită cubaneze părăsesc Venezuela,...

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Articole relationate

    Categorii populare