Un (Ne)Cuvios liberal, noul Ciocoi Dinu Păturică

Comautosport, firma deținută de către deputatul PNL Robert Sighiartău și familia sa, se numără printre solictanții programului IMM Invest România, demarat de ministrul finanțelor, Florin Cîțu.Firma sa prin care vinde mașini, dar și IFN-ul pe care îl deține, au fost necruțători cu clienții lor, la începutul lunii aprilie, când mulți nu și-au mai putut plăti ratele pentru mașinile luate în leasing. IFN-ul familiei lui Robert Sighiartău a impus niște condiții absurde celor care au solicitat amânarea ratelor la automobilele cumpărate, scrie Observator BN.

Robert Sighiartău este secretarul general al PNL.

Mai mulți bistrițeni au semnalat faptul că au transmis solicitări de amânare a ratelor pentru leasingul la mașinile pe care le-a achiziționat de la firma Comautosport, dar, ca răspuns, li s-au transmis condiții aberante. Mai exact, reprezentanții firmei Comautosport i-au transmis că ratele pot fi amânate doar cu condiția ca acesta să predea mașinile pe toată perioada amânării. Conform răspunsului trimis de firma de leasing, reprezentanții au motivat aceste condiții prin faptul că și ei sunt afectați de criza provocată de coronavirus.

Agonia firmei ar putea lua sfârșit, în curând, având în vedere că se numără prin aplicanții programului IMM INVEST ROMANIA, care permite IMM-urilor afectate semnificativ de criza COVID-19 să își asigure lichiditățile pentru derularea activității curente sau pentru investiții, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiții și/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de catre FNGCIMM în numele si contul statului roman, prin Ministerul Finantelor Publice.Cu alte cuvinte, dealer-ul de mașini Comautosport va beneficia de credit cu dobândă zero pentru a-și asigura lichiditățile și posibilitatea de a face investiții, dar va practica același dobânzi de leasing și condiții exigente prin IFN-ul complementar (IFN COMAUTOSPORT LEASING). O idee excelentă de pornire a motorului economiei pentru privilegiați ca Robert Sighiartău, mai scrie sursa citată.

Familia Sighiartău deține și firma IFN COMAUTOSPORT LEASING, dar aceasta NU a aplicat la programul IMM Invest.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Tinerii berlinezi au devenit radicali de stânga. Cum s-a ajuns aici?

    Victoria Partidului Stângii la alegerile regionale de duminică din Berlin poate că nu ar...

    Sârbii merg înainte cu Porțile de Fier 3

    Ministerul sârb al Mineritului și Energiei a comunicat că...

    Papa îngrijorat de apocalipsa pe care o poate provoca inteligența artificială

    Conducătorul Bisericii Romano-Catolice, Papa Leon al XIV-lea, este îngrijorat...

    Siegfried anunță război cu serviciile din Biserică

    Siegfried Mureșan și-a lansat azi un document care conține...

    Țoiu, întrevederi „cheie” la New York: Vanuatu, Ghana și Maroc

    „Ministrul român de externe Oana Țoiu a avut întrevederi...

    Articole relationate

    Categorii populare