Un maghiar din Târgu Mureș numit șeful Curții Supreme de Justiție a Ungariei

Judecătorul András Zsolt Varga a fost desemnat de preşedintele János Áder în funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie a Ungariei (Kúria). Documentul a fost publicat, luni, pe site-ul Parlamentului ungar, transmite agenția maghiară de știri MTI.

András Zsolt Varga a acceptat nominalizarea. Statutul său
juridic a fost suspendat la momentul nominalizării sale, dar s-a
angajat să modifice această situaţie înainte de alegerea sa în
funcţia de preşedinte.

În cazul în care András Zsolt Varga va fi numit, acesta îl va
schimba pe Péter Darák, care va ocupa funcţia până la data de 1
ianuarie 2021. Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a Ungariei
este ales de Parlament prin vot secret, la propunerea şefului
statului, pentru o perioadă de nouă ani.

András Zsolt Varga, licenţiat în drept, a absolvit în 1995
Universitatea “Eötvös Loránd” din Budapesta, ulterior şi-a dat
doctoratul tot aici, iar teza de abilitate şi-a susţinut-o la
Universitatea Catolică “Pázmány Péter” din Budapesta. Din 2012 este
profesor universitar. El s-a născut la Târgu Mureş.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare