Home Dezvaluiri Un lider #rezist: Fosta Securitate manipulează protestele

Un lider #rezist: Fosta Securitate manipulează protestele

0

Mircea Ioan Horvat, unul dintre membrii de frunte ai organizației Oradea Civică, membră a grupării #Rezist, îi acuză pe doi promoteri ai protestului din 10 august, Cristian-Mihai Dide și Sebastian Burduja, că sunt compromiși și o să compromită toată mișcarea, scrie Newstardard.ro.

“În momentul în care l-am văzut pe Dide dând interviu a doua zi de la măsuță, parca îi vedeam pe cei din FSN în platou la TVR1 in 1989. Ce-i asta? Omul ăsta e un agitator și incitator de primă speța, el are capacitatea să vă manipuleze proiectând mesaje subliminale. Ia gandiți-vă bine. Și eu am rămas profund dezamăgit de ceea ce se întamplă și nu mi-a venit să cred!” – a scris activistul #rezist pe Facebook. Menționăm că agitatorul Cristian-Mihai Dide, originar din Teleorman, este unul dintre cei mai vocali și agresivi protestatari, care a ajuns adesea în arestul poliției din cauza acțiunilor sale. El nu mai lucrează din februarie 2017 și trăiește mai ales din donații și sponsorizări, cum a recunoscut într-un interviu pentru DCNews.

Celălalt lider al protestelor vizat de atacurile lui Mircea Ioan Horvat este Sebastian Burduja. “un partid plin de securisti în spate. Adică partidul PACT în frunte cu Burduja! Nu îmi e frică să spun aceste lucruri deoarece absolut totul se leagă”. Acuzații au continuat și în alte postări: “Mulți membri PACT sunt nişte oameni extraordinari, însă sunt folosiți de cei din spate, iar ei nu își dau seama de asta. Eu am început să înteleg ce se întamplă, și îmi asum toate riscurile.”

Mircea Ioan Horvat a concluzionat astfel tensiunile dintre liderii pieței: “Aveti grija în cine aveţi încredere, pentru că scăpăm de dracu’ si vine tată-său. Aveţi grijă. Aveţi grijă pentru că vechea Securitate încearcă să rămână în fruntea conducerii României prin astfel de partide.” Menționăm că Mircea Ioan Horvat este mai apropiat de aripa Mălin Bot a #rezist.

Sebastian Burduja are 33 de ani, are studii în Statele Unite, a condus și fondat Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS), Fundația C.A.E.S.A.R. (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români). În prezent, este președintele partidului PACT, pe care tot el l-a creat. Un filmuleț postat pe pagina sa de Facebook în iunie, prin care încuraja oamenii să vină la mitingul din 10 august, a strâns până acum 1,7 milioane de vizualizări. Sebastian Burduja le spunea oamenilor să vină în piața Victoriei să “reaprindă lumina.”

El este fiul lui Marinel Burduja, un afacerist foarte discret în ultimii ani, dar care în trecut a fost vicepreședinte BANCOREX, parlamentar ales pe listele FSN și primar al municipiului Piatra Neamț. De asemenea, a fost acuzat adesea că succesul său și al fiului său Sebastian se datorează legăturii cu serviciile secrete. Dar pe 17 august, revista Capital a publicat un interviu în exclusivitate cu Marinel Burduja, în care acesta respingea orice asociere cu agențiile de informaţii, mai scrie sursa citată.

Ad

Exit mobile version