spot_img
luni, 12 ianuarie, 2026
-7.2 C
București

Un judecător s-a împușcat după ce a achitat 5 suspecți acuzați de crimă

Un judecător din sudul Thailandei s-a împuşcat, în clădirea tribunalului, după ce a pronunţat verdictul ”nevinovat” în cazul a cinci suspecţi musulmani acuzaţi de crimă în sudul agitat al ţării budiste şi a criticat sistemul judiciar într-un discurs pe care l-a transmis live pe Facebook, informează Reuters şi AFP conform Agerpres.

Kanakorn Pianchana, judecător în Yala, oraş din sudul Thailandei şi capitala provinciei majoritar musulmane cu acelaşi nume, scena unei revolte separatiste, a pronunţat vineri după-amiază verdictul în acest proces de omor. Judecătorul i-a achitat, din lipsă de dovezi, pe inculpaţi, acuzaţi de omor, asociere ilegală şi infracţiuni legate de arme, apoi a pledat pentru un sistem judiciar mai echitabil înainte de a scoate un pistol şi a se împuşca în piept. El nu a murit în urma acestui gest, iar sâmbătă se afla la spital şi este în afara oricărui pericol.

„Acum este în siguranţă. Nu ştim de ce a făcut asta, probabil a fost stresul din cauza problemelor personale”, a declarat pentru Reuters Suriya Hongwilai, purtătorul de cuvânt al Curţii de Justiţie. „Confirm că nu există nicio imixtiune în activitatea judecătorilor. Sunt independenţi în luarea verdicturilor”, a spus el.

Suriya a spus că va raporta incidentul luni la Oficiul Comisiei Judiciare.

Acest incident spectaculos s-a produs în timp ce sistemul judiciar din Thailanda este adesea acuzat că este prea îngăduitor cu cei bogaţi şi puternici, în timp ce a aplicat pedepse severe oamenilor obişnuiţi pentru infracţiuni mărunte. Dar, de obicei, judecătorii nu critică sistemul în public, scrie AFP.

„Sunt necesare dovezi de necontestat şi credibile pentru a pedepsi pe cineva. Dacă aveţi îndoieli, nu-i pedepsiţi „, a spus judecătorul, care şi-a transmis comentariile pe Facebook. „Nu vreau să spun că cei cinci inculpaţi nu au comis infracţiunile (de care sunt acuzaţi), ei au putut să le comită (…), dar procesul judiciar trebuie să fie transparent şi credibil”.

Provinciile Yala, Pattani şi Narathiwat făceau parte dintr-un Sultanat musulman malaezian independent înainte de a fi anexate de Thailanda în 1909. Unele grupuri rebele vor un stat independent. Yala se află în inima unei insurgenţe musulmane soldate cu peste 7.000 de morţi din 2004. Mii de suspecţi au fost închişi pentru acţiuni legate de această revoltă, deseori în condiţiile unor legi excepţionale impuse regiunii. Mai multe ONG-uri au acuzat forţele de securitate că au fabricat acuzaţii împotriva musulmanilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Germania vrea să mute cu NATO in Groenlanda

    Germania va propune crearea unei misiuni comune NATO pentru...

    Guvernul ne anunță că impozite și mai mari vom plăti de la 1 ianuarie 2027

    Guvernul susține că majorarea medie estimată a impozitelor pe...

    Președintele Iranului: Țara este pregătită să-și asculte poporul. Oamenii sunt îngrijorați

    Președintele Iranului, Masoud Pezeshkiyan, a declarat, după două săptămâni...

    Trump sugerează că Rubio ar trebui să devină viitorul lider al Cubei

    Președintele SUA, Donald Trump, a distribuit duminică un mesaj...

    Ce armă necunoscută au folosit americanii in Venezuela

    În timpul operațiunii de capturare a președintelui venezuelean Nicolás...

    Articole relationate

    Categorii populare