Ignorarea criteriului integrităţii procedurale în acţiunile anticorupţie din România a contribuit la apariţia „exceselor” şi la „deviaţii” de la principiul corectitudinii, arată un studiu elaborat de analistul Martin Mendelski, de la Institutul „Max Planck” din oraşul german Köln, transmite Mediafax.
Acţiunile penale anticorupţie din România reprezintă un subiect controversat. În timp ce susţinătorii laudă Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru rezultatele din ce în ce mai multe, criticii exprimă preocupare privind maniera abuzivă şi excesivă în care se derulează acţiunile anticorupţie. Este lupta anticorupţie din România un succes impresionant sau mai degrabă un exces îngrijorător?”, se întreabă dr. Martin Mendelski, cercetător la Institutul Max Planck pentru Studiul Societăţilor din Köln, în studiul intitulat „15 ani de acţiuni anticorupţie în România: Amplificare, Deviaţii, Accelerare”.
„Transformarea acţiunilor intensive rezonabile de combatere a corupţiei în acţiuni anticorupţie excesive şi extinse se poate produce, spre exemplu, prin concentrarea pe o logică pur cantitativă şi orientată spre rezultate, care ignoră procesele calitative”, subliniază cercetătorul.
„Intenţia mea în acest studiu a fost de a înţelege mai bine situaţia complexă şi controversată a luptei anticorupţie din România. (…) Evaluarea activităţilor anticorupţie din România poate fi sintetizată în trei termeni: amplificarea (capacităţii), deviaţii (de la principiul corectitudinii şi capacităţii rezonabile) şi accelerarea (rezultatelor). (…) Abordarea penală adoptată de România în combaterea corupţiei a generat apariţia unei dileme şi a unui dezechilibru tot mai mare între două principii aparent incompatibile: 1. urmărirea cauzei nobile a acţiunilor penale eficiente anticorupţie, pentru binele societăţii şi în interesele financiare ale Uniunii Europene (justiţie centrată pe rezultate) şi 2. urmărirea integrităţii şi corectitudinii procedurilor penale, în beneficiul şi pentru protecţia drepturilor individuale şi libertăţilor civice (justiţia procedurală). Dacă primul obiectiv a fost atins cu ajutorul unei capacităţi instituţionale mai puternice şi prin volumul din ce în ce mai mare de rezultate, aspectele procedurale ale unui proces corect au fost neglijate. Părţi ale serviciilor de informaţii, ale structurilor de cercetare penală şi ale instituţiilor judiciare au funcţionat după motto-ul «Fiat Justitia et pereat mundus», adică să se facă justiţie cu orice preţ, chiar în detrimentul proceselor corecte, principiului raţiunii şi statului de drept”, constată cercetătorul.