spot_img
8.8 C
București
luni, noiembrie 4, 2024
AcasăAnalizeUn fost procuror șef, dezvăluiri în instanță despre procurorul Zdreanță; E şi...

Un fost procuror șef, dezvăluiri în instanță despre procurorul Zdreanță; E şi cu SRI

-

- Reclama -

Fostul procuror general adjunct al Parchetului Curţii de Apel Ploieşi, Aurelian Mihăilă, cercetat în unul dintre dosarele lui Sebastian Ghiţă, le-a spus judecătorilor, marţi, că este victima unei răzbunări a procurorului Mircea Negulescu, despre care a avut impresia că a colaborat cu SRI.

- Reclama -

Aurelian Mihăilă, procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la data comiterii faptelor, cercetat pentru că ar fi divulgat informaţii din dosare, a dat declaraţii la termenul de marţi în faţa judecătorilor, acesta făcând referire la cauzele pe care le-a avut în instrumentare şi la relaţia cu alţi procurori din judeţul Prahova, printre care şi Mircea Negulescu, care a demisionat recent din magistratură.

- Advertisement -

„Am aflat cu ocazia ordonanţei Papici (n.r. ordonanţa procurorului Lucian Papici de clasare a unui alt dosar) că avea (n.r. Mircea Negulescu) o duşmănie ascunsă faţă de mine pentru că nu am stopat acţiunea în alt dosar în care era implicat finul, vărul lui şi eu am semnat în 2011 să se continue ancheta împotriva lor. Doresc să arăt faptul că după ce am luat la cunoştinţă de ordonanţa Papici am fost extrem de uimit. Am încercat să-mi explic prin faptul că dădusem infirmare şi era o răzbunare a lui Negulescu la adresa mea. Saghel mi-a şi spus: Negulescu îţi rupe capul când te prinde. Tot am avut senzaţia că e şi cu SRI. Am discutat cu Liviu Matei şi Ionuţ Botnaru despre un posibil demers împotriva lui Negulescu pentru colaborare cu serviciile la CSM, iar ei au fost reticenţi: lasă, bă, că nu se descoperă nimic. Cu privire la ordonanţa Papici am purtat o discuţie cu Constantin Ispas în ianuarie 2015, în urma căreia Ispas a spus că are impresia că ce mi s-a întâmplat mie urmează să i se întâmple şi lui”, le-a spus Aurelian Mihăilă judecătorilor.

Procurorul Mircea Negulescu a activat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi la DNA Ploieşti, acesta demisionând vineri seara din magistratură ca urmare a unor înregistrări difuzate de postul România TV în care se presupune că acesta ar fi discutat cu soţia unui inculpat căreia îi dezvăluie date şi amănunte din dosare penale. Pe 28 februarie, plenul CSM va lua în discuţie demisia procurorului.

- Advertisement -

Aurelian Mihăilă a mai declarat că nu a furnizat informaţii nedestinate publicităţii unui alt inculpat din dosar, considerând că este o victimă.

„Nu am nicio legatură formală sau informală cu acest dosar. Nu am furnizat niciun moment informaţii nedestinate publicităţii lui Ispas din dosarul 465/p/2013 pentru a-l ajuta în ascensiunea profesională. (…) Mă simt ca o victimă a unui viol la a 15-a…16-a reconstituire. (…) E traumatizant. Mi s-a respins sută la sută din probatorii”, a spus Aurelian Mihăilă.

La termenul de marţi a mai fost audiat şi Constantin Ispas, fostul şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, avocatul lui solicitând ca şedinţa să fie secretă, cerere încuviinţată de judecători. La următorul termen, stabilit pentru data de 9 martie 2017, vor fi audiaţi şi ceilalţi inculpaţi din dosar.

În acest dosar, Sebastian Ghiţă este cercetat alături de alte patru persoane, fiind acuzat de dare de mită, folosire, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, şantaj, cumpărare de influenţă, dar şi de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

„În perioada 2013-2014, în timp ce pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti se afla în curs de urmărire penală o cauză complexă în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, mai multe persoane vizate au obţinut informaţii confidenţiale pe mai multe căi, printre cei implicaţi în furnizarea ilegală de informaţii nedestinate publicităţii fiind şi Ghiţă Sebastian Aurelian – deputat în Parlamentul României”, informau procurorii atunci când au demarat ancheta.

Potrivit procurorilor anticorupţie, informaţiile confidenţiale priveau obiectul cercetărilor, persoanele fizice şi juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, măsurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz şi ale ofiţerilor de poliţie delegaţi să efectueze urmărirea penală.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img