Un fost ofițer SRI, secretar general adjunct al Guvernului, vinde rafturi de un miliard de lei vechi Ministerului Comunicațiilor

Secretarul general adjunct al Guvernului, Liviu Neagu (41 de ani), a vândut Ministerului Comunicațiilor, de când e în funcție, rafturi și dulapuri în valoare de peste 100.000 de lei (un miliard de lei vechi), scrie pressone.ro.

Informațiile referitoare la contractele încheiate în 2014 și 2015 între Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) și firma VGS Art Design SRL, deținută de Neagu, apar atât în declarația de interese a acestuia, depusă în iunie 2015, cât și în lista achizițiilor publice ale MCSI.

Poreclit de presă „bodyguard-ul lui Dan Diaconescu”, după ce o altă firmă a sa l-a păzit pe patronul OTV în campania electorală din 2012, Neagu a lucrat 10 ani în SRI și acum este membru UNPR.

Liviu Robert Neagu este un personaj puțin cunoscut. Originar din Teleorman, a absolvit Institutul Național de Informații în 1997 și a lucrat timp de 10 ani în SRI.

În 2011 s-a înscris în PP-DD, unde s-a „lipit” de Dan Diaconescu și a devenit secretar general al partidului. La alegerile parlamentare din 2012, a candidat, fără succes, pentru un post de senator în Neamț.

La acea dată, presa locală din Teleorman a scris că firma de pază a lui Neagu, Valahia Guard Security SRL, ar fi asigurat protecția lui Dan Diaconescu.

În 2014, Victor Ponta a încheiat un protocol de colaborare cu Dan Diaconescu în vederea alegerilor prezidențiale. Doi membri PP-DD au primit posturi în Executiv, deși premierul insistase că nu se pune problema cooptării în coaliție a partidului condus de Dan Diaconescu.

Unul dintre cei doi a fost Liviu Neagu, numit secretar general adjunct al Guvernului în iunie 2014.

Chestionat de ziariști, Ponta a apelat la o replică din filmul „B.D. la munte și la mare” și a spus că pe Neagu îl recomandă „vocea și talentul”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    China vrea să devină lider mondial în producția de automobile până în 2030

    China intenționează să devină lider mondial în producția de...

    Scăderea consumului populației a însemnat -0,8 din PIB

    Consumul populației, motorul tradițional al creșterii economice românești, a...

    Păcăleala cu scăderea inflației

    Inflația a coborât la 6,2%, dar nu pentru că...

    Senatoarea Horga: Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time

    Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time. Proiectul...

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Articole relationate

    Categorii populare