Un fost militar american pregătea un atentat în LA

Un fost militar american, suspectat că pregătea un atentat cu bombă în Long Beach, în apropiere de Los Angeles, pentru a răzbuna atacurile comise în martie asupra celor două moschei din Noua Zeelandă a fost arestat vineri, potrivit informaţiilor furnizate luni de serviciul procuraturii federale americane, transmite AFP citată de Agerpres.

Pe internet şi în conversaţii cu un agent al poliţiei federale sub acoperire, Mark Steven Domingo, în vârstă de 26 de ani, şi-a mărturisit apartenenţa la religia musulmană, sprijinul pentru jihadişti şi pentru gruparea Stat Islamic, precum şi hotărârea de a deveni martir.

Potrivit anchetatorilor, acest fost militar care a luptat inclusiv în Afganistan ar fi încercat să facă rost de o bombă artizanală pentru a o declanşa în timpul unei adunări publice a naţionaliştilor de extremă dreapta susţinători ai supremaţiei „rasei albe”, programată să se desfăşoare la Long Beach la sfârşitul săptămânii trecute.

Suspectul a fost arestat vineri după ce a primit ceea ce credea că este o bombă dar, în realitate, era doar un dispozitiv de jucărie livrat de agentul sub acoperire al FBI.

Potrivit FBI, Mark Domingo a cumpărat pe 23 şi 24 aprilie câteva sute de cuie pentru a le folosi într-un dispozitiv exploziv. El le-a înmânat cuiva despre care credea că este complice, dar care era de fapt un ofiţer de poliţie care lucra pentru FBI „, precizează comunicatul citat.

Conform informaţiilor din dosarul acuzării, pe 2 martie Domingo a făcut public o înregistrare video în care îşi mărturisea credinţa musulmană. Ziua următoare, el a mai făcut o înregistrare în care afirma că „America are nevoie de un alt Las Vegas” (referire la atacul armat din octombrie 2017, soldat cu ucidere a 58 de persoane) pentru „a o face să guste din teroarea pe care o răspândeşte într-o veselie peste tot în lume”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo vrea ca Pilonul 2 de pensii să joace la ruleta investițiilor în armament

    Blocul Național Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui...

    S-A RĂZGÂNDIT DIN NOU: Trump nu mai pune taxe de 20% pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Președintele SUA, Donald Trump, a abandonat inițiativa sa de...

    Cu cine a vrut Moscova să îl schimbe pe Assad

    Autoritățile ruse au discutat posibilitatea transferării puterii în Siria...

    UE nu a putut impune noi sancțiuni împotriva Rusiei din cauza gazelor și Raiffeisen

    Principalele probleme controversate dintre țările europene care nu au...

    Rușii l-au demisionat pe șeful concernului de apărare al Ucrainei

    Directorul general al concernului de apărare de stat ucrainean...

    Marii armatori refuză să plătească taxe lui Trump pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Marile companii de transport maritim au criticat propunerea președintelui...

    Firma de casă a lui Boc a eșuat in Oradea lui Bolo

    Constructorul de casă al liberalilor clujeni, Nord Conforest, aparținând...

    Scandalul plăcuțelor bilingve din Sfântu Gheorghe

    Primăria Sfântu Gheorghe a început schimbarea plăcuțelor bilingve cu...

    Articole relationate

    Categorii populare