Un deputat demisionează din PNL din cauza venirii lui Mihai Chirică

Deputatul Marius Bodea a anunţat, sâmbătă, că demisionează din PNL, în semn de protest faţă de decizia Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al PNL Iaşi de a aproba candidatura lui Mihai Chirica la funcţia de primar, transmite Agerpres.

Bodea, care deţinea şi funcţia de preşedinte al organizaţie municipale a PNL, a scris sâmbătă, pe Facebook, că decizia BPJ „este o mare palmă dată liberalilor, votanţilor acestui partid şi a simpatizanţilor deopotrivă”.

„După 22 de ani de apartenenţă la PNL, singurul partid politic în care am activat, în care m-am implicat şi când partidul se zbătea la 7-8 la sută şi nu găseam cui să îi dau bună ziua în sediul din Iaşi, fiind incontestabil unul dintre membrii asumaţi ai PNL Iaşi, cu rezultate politice şi profesionale importante, aleg să îmi dau demisia din ceea ce a devenit astăzi organizaţia PNL Iaşi. Nu mă voi înscrie în nici un alt partid, nu am acceptat nici o ofertă călduţă pentru consolare, rămân dedicat Iaşului şi ieşenilor pe care i-am reprezentat cu onestitate şi nu le voi tranzacţiona încrederea lor în mine”, se arată în postare.

Marius Bodea apreciază că PNL, un partid istoric, a ajuns „îngenuncheat în faţa unui pesedist rapace, aşa cum este Mihai Chirica”.

„Această decizie este, în esenţă, o declaraţie de dragoste pentru PSD din partea şefilor PNL şi o recunoaştere a competenţei acestui partid şi a liderilor săi, după ce decenii la rând i-am criticat, şi care ne acoperă cu un strat gros de ruşine, ce în final ni se va fi dovedit fatal. Domnul Chirica este exponentul a tot ceea ce detestăm noi mai mult la pesedişti: amoralitatea, incompetenţa, abuzul şi sfidarea”, a mai scris parlamentarul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Articole relationate

    Categorii populare