spot_img
miercuri, 18 februarie, 2026
0 C
București

Un deputat a trăit anul trecut împreună cu familia cu 5 lei pe zi

Ciprian Ciubuc, deputat AUR, a avut anul trecut cele mai modeste venituri dintre toţi parlamentarii, conform declaraţiei sale de avere. Acesta susţine că singurul venit constant încasat anul trecut a fost alocaţia de stat a celor doi copii ai săi, de 4.440 de lei, la care s-a adăugat o chirie agricolă de 980 de lei şi un câştig la loto de 1.500 de lei.

Conform declaraţiei de avere, deputatul AUR ar fi trăit, împreună cu familia sa, cu doar 5 lei pe zi, informează Digi24. Chestionat de jurnalişti în această privinţă, Ciprian Ciubuc a transmis: „Nu ştiu ce calcule aţi făcut dumneavoastră”. Acesta a adăugat că declaraţia de avere este incompletă şi că urmează să o completeze.

Întrebat cum a reuşit să trăiască cu aceste sume, parlamentarul a precizat că mai are două case la Chişinău, pe care le închiriază şi susţine că a mai încasat dividende de la o firmă pe care o deţine, însă nu a trecut aceste venituri în declaraţia de avere.

„Am fost singurul asociat în această firmă, nu am avut angajaţi şi conform legii nu este obligatoriu să prezinţi un raport contabil, aşa ni s-a spus”, s-a justificat deputatul.

Ciprian Ciubuc a negat atunci când jurnaliştii i-au transmis că în 2020 a trăit doar cu alocaţia copiilor, conform declaraţiei de avere. Acesta susţine că motivul pentru care nu a trecut şi dividentele în declaraţia de avere este „pentru că nu era gata bilanţul contabil”.

Ulterior, deputatul AUR a declarat că anul trecut a încasat 7.386 lei de la firma sa, ca dividente, ceea ce înseamnă că, împreună cu familia, s-au întreţinut cu 600 lei pe lună.

„Da, şi mai am venituri pe care nu le-am declarat, de la cele două case pe care le închiriez. O să completez declaraţia de avere”, a spus Ciubuc. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu după votul de la CCR: Cei de la MJ ne-au restricționat accesul la Facebook

    de Adriana Stoicescu, judecător Un fleac. Ne-au ciuruit. Țara e salvată. Magistrații au...

    Fostul șef al Armatei ucrainiene îl acuză pe Zelenski

    Contraofensiva armatei ucrainene din 2023 a eșuat deoarece președintele...

    Rubio merge pe pista Castro jr in Cuba

    Secretarul de stat american Marco Rubio este în contact...

    Șeful CJ Mehedinți îl pune la punct pe Virgil Popescu alias Dandana: În urma dvs nu a rămas nimic

    Domnule Virgil Popescu, europarlamentar, fost ministru al Energiei și...

    Cum vrea Macron să țină in mână Banca Europeană după ce își termină președenția

    Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, ar putea demisiona...

    Vance: Europa se autosabotează

    Țările europene își fac rău singure sabotându-și propriile interese,...

    Trump: Japonia va investi 550 miliarde de dolari in America

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare