Un cunoscut protestatar #rezist ameninţă cu război civil

ATRAG ATENȚIA !Dacă se mai întinde mult coarda, și pe fondul unei stări de emotivitate crescândă, se va putea ajunge la confruntări violente, care ar fi foarte posibil să degenereze chiar și în lupte caracteristice războiului civil !, scrie pe facebook un cunoscut protestar #rezist, Doru Braia.

Generațiile s-au schimbat, cota de suportabilitate nu mai este aceeași ca în anii ’90 ai secolului trecut, iar radicalismul poate izbucni acum din oricare dintre motivele acumulate deja cu prisosință !Răspunderea va aparține, de bună seamă, destul de numeroșilor politicieni care s-au cam renomenclaturizat și acelor organisme statale care au cam luat-o deja razna !Nu va interveni din afară nimeni pentru reinstaurarea liniștii, ci mai degrabă va fi ținută doar sub observație vânzoleala mioritică, pentru a se vedea în care parte „cade moneda”, ca după aceea să-i fie mult mai ușor impuse condiții unui Stat devenit deja fleașcă ! A T E N Ț I E !,mai scrie Braia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare