Un cardinal German cere ca noul Papă să fie mai sever față de homosexualitate și să schimbe politica răposatului Papă

Cardinalul german Gerhard Ludwig Müller se așteaptă ca noul papă să schimbe direcția imprimată de Papa Francisc și să fie mai sever în chestiunea homosexualității, transmite luni DPA.

Echivalarea parteneriatelor dintre persoane de același sex cu căsătoria ‘contravine complet învățăturilor Bibliei’ a declarat cardinalul în vârstă de 77 de ani pentru publicația italiană La Stampa. ‘Nu putem accepta o ideologie de gen care contrazice învățăturile Bisericii’, a adăugat el.

Papa Francisc a fost perceput în general ca un papă reformist și a permis binecuvântarea cuplurilor de același sex. Müller a fost unul dintre cei mai proeminenți critici ai Papei Francisc. De asemenea, în urmă cu o săptămână, cardinalul Müller a solicitat ca noul papă să reconsidere dialogul cu islamul. ‘Puterea Bisericii stă în adevăr, nu în compromis’, a declarat el pentru La Stampa.

Cardinalul Müller este unul dintre cei trei cardinali germani cu vârsta sub 80 de ani care vor participa la conclav pentru alegerea noului papă.

Vaticanul a anunțat luni că noul conclav va începe la 7 mai.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare