Un albanez în DC pe filiera Dragnea

O firmă din România controlată de un ofițer NSA și Pentagon fost partener de afaceri cu Elliott Broidy, fundraiserul și trezorierul republican care i-a facilitat lui Liviu Dragnea participarea la ceremonia de preluare a mandatului de președinte al SUA de către Donald Trump din ianuarie 2017, speță în care fostul lider PSD a fost trimis recent în judecată de DNA pentru trafic de influență, a lucrat anul trecut timp de câteva luni pentru fostul ministru de Interne al Albaniei, Saimir Tahiri, pentru a-i îmbunătăți acestuia imaginea în rândul „comunității politice și a celei de intelligence” de la Washington, după ce omul politic albanez fusese anchetat și judecat cu acuzații de trafic de droguri și colaborare cu crima organizată, transmite Profit.ro.

Tahiri, care se autocaracterizează drept „o sursă de informații corecte” despre Albania pentru statul american, a angajat firma românească de consultanță în securitate și intelligence Stone Strategic Solutions (SIII) SRL, aflată sub control american, și pentru a contracara efectele declarațiilor publice defavorabile lui ale oficialilor Ambasadei Statelor Unite de la Tirana, despre care fostul ministrul de Interne albanez susținea că sunt de natură nu doar să îl compromită în fața administrației americane, ci și să pună presiune pe sistemul de justiție din Albania, potrivit documentelor oficiale SUA analizate de Profit.ro.

Astfel, americanul Alan Blaine Stone, fondator și fost CEO al companie americane de apărare Circinus Defense LLC, la care a fost partener cu fundraiserul Elliott Broidy, fost vicepreședinte al Comitetului de Inaugurare a mandatului președintelui SUA Donald Trump și fost trezorier adjunct al Partidului Republican, a înființat Stone Strategic Solutions (SIII) SRL în 2018 în România, după cum Profit.ro a relatat pe larg încă de acum 2 ani și jumătate. Stone deține 52% din capitalul companiei românești, restul fiind în posesia altui american, Marshall Commins, consultant politic și media cu experiență pe Rusia și spațiul ex-sovietic. În firmă a fost asociat inițial și românul Anton Pisaroglu, printre altele consilier onorific pe relații externe al fostului premier social-democrat Viorica Dăncilă în perioada mandatului acesteia, precum și consultant pentru PSD. Pisaroglu s-a retras din SIII în vara lui 2019, iar în ianuarie 2021, asociații firmei au decis dizolvarea și lichidarea simultană a acesteia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare