spot_img
luni, 23 februarie, 2026
-4 C
București

UK izolează toți bătrânii peste 70 ani timp de 4 luni: E TIMP DE RĂZBOI

Premierul britanic, Boris Johnson, le va cere tuturor persoanelor de peste 70 de ani să rămână în izolare strictă acasă sau în casele de îngrijire timp de patru luni, ca parte a noilor măsuri de combatere a răspândirii coronavirusului, scrie sâmbătă express.co.uk, citând postul de televiziune ITV, transmite Agerpres.

Guvernul urmează să mobilizeze eforturi ca „în timp de război” în următoarele 5 până la 20 de zile, între care planuri de izolare a persoanelor în vârstă timp de patru luni. Alte măsuri planificate au inclus rechiziţionarea forţată a hotelurilor, spitalelor private şi a altor clădiri pentru a fi folosite ca spitale temporare.

Pub-urile, restaurantele şi barurile ar putea fi, de asemenea, obligate să se închidă. Vor fi închise şi instituţiile de învăţământ din Marea Britanie.

Toate aceste măsuri sunt pregătite de Boris Johnson, ministrul sănătăţii Matt Hancock, ofiţerul medical Chris Whitty şi consilierul ştiinţific principal Sir Patrick Vallance, pentru a proteja viaţa britanicilor pe fondul epidemiei de coronavirus.

Primul ministru a fost puternic criticat pentru modul cum a abordat epidemia de coronavirus până în prezent, mulţi experţi susţinând că nu a mers suficient de departe pentru a opri răspândirea virusului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cătălin Predoiu, omul care are intrare la americani. CE SE NEGOCIAZĂ?

    Ca un înalt oficial român, din politică ori din...

    Ce face fondatorul controversatei companiei BlackWater, aliat al lui Trump

    Erik Prince, fondatorul companiei militare private americane Blackwater (acum...

    Președintele liberal al CJ Ilfov: Nu pot să tac după ultimele ale lui Ciucu

    Eu rămân consecvent: Ilfovenii nu sunt cetățeni de mâna...

    Noul om cheie de la Teheran

    Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a emis...

    Articole relationate

    Categorii populare