UK îi va duce pe migranții care traversează Canalul Mânecii în Albania

Guvernul britanic se gândeşte la un plan de a-i transporta în Albania pe migranţii care ajung în Regatul Unit după ce traversează Canalul Mânecii cu ajutorul unor ambarcaţiuni, ca măsură menită să pună capăt crizei migraţiei, a dezvăluit joi cotidianul The Times, citat de EFE, transmite Agerpres.

În virtutea acestui plan, migranţii vor fi duşi în Albania cu avionul la şapte zile după sosirea pe plajele engleze, pentru a le fi procesate acolo solicitările de azil.

Potrivit cotidianului citat, autorităţile britanice consideră că perspectiva de a petrece o lungă perioadă în Albania, timp în care le sunt procesate solicitările de azil, i-ar putea descuraja pe mulţi şi ar putea frâna creşterea numărului de traversări periculoase prin Canalul Mânecii.

Londra poartă convorbiri discrete cu Tirana pentru a înfiinţa un centru de azil în Albania şi, se pare, autorităţile sunt încrezătoare că vor ajunge la un acord cu această ţară, notează The Times.

”Procesul extern (al solicitărilor de azil) este în prezent cea mai bună speranţă a noastră, nimic altceva nu funcţionează”, a declarat pentru cotidianul britanic un membru al executivului, sub rezerva anonimatului.

Ministrul justiţiei britanic, Dominic Raab, a refuzat joi să comenteze informaţiile publicate de cotidianul britanic şi s-a limitat să declare pentru Radio Times că autorităţile evaluează posibilitatea de a procesa cazurile de azil în afara Regatului Unit ”pentru a reduce factorul de atracţie”, în sensul că potenţialii azilanţi să nu mai creadă că ”pot avea de câştigat urmând aceste rute”.

La 11 noiembrie, Regatul Unit a înregistrat un număr-record de migranţi, cu nu mai puţin de 1.185 de persoane traversând canalul în mici ambarcaţiuni în acea zi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Articole relationate

    Categorii populare