UE: Ungaria nu va fi printre beneficiarii mecanismului de repartizare a refugiaților

Ungaria va fi exclusă de pe lista statelor ‘beneficiare’ de pe urma repartizării a 120.000 de refugiați în Uniunea Europeană, subiect în legătură cu care luni continuă negocieri dificile între statele membre, a indicat o sursă din cadrul președinției luxemburgheze a Consiliului Uniunii Europene, citată de AFP, conform Agerpres.

De altfel, conform sursei, termenul ‘obligatoriu’, refuzat oficial de mai multe state membre din Est, nu va fi utilizat pentru desemnarea acestui mecanism în textul negociat în vederea reuniunii de marți a miniștrilor de interne din UE.

‘S-a convenit că Ungaria nu va apărea în text ca țară beneficiară ‘a mecanismului de repartizare, a precizat sursa.

Comisia Europeană propusese ca Ungaria să figureze printre beneficiari, la fel ca Italia și Grecia, iar 54.000 de persoane aflate în prezent în Ungaria să fie repartizate între celelalte state UE, alături de 15.600 de solicitanți de azil din Italia și 50.400 din Grecia, pentru a se ajunge la totalul de 120.000 de refugiați ce ar urma să fie repartizați conform cotelor fixate de Comisie.

În condițiile în care Ungaria va fi exclusă dintre țările beneficiare, ‘ea ar urma, în schimb, să participe la solidaritate’, primind refugiați aflați în Italia și Grecia, a adăugat sursa.

Cifra de 120.0000 de refugiați ce vor trebui relocalizați va fi menținută în textul asupra căruia urmează să convină miniștrii de interne marți, la Bruxelles.

‘Problema este de a ști dacă îi atribuim (pe cei 54.000 din Ungaria) direct Italiei sau Greciei, sau dacă instituim rezervă pentru a ne putea adapta mai rapid realității de pe teren’, a explicat sursa.

Acesta a mai estimat că dezbaterea în jurul ‘caracterului obligatoriu’ al mecanismului de repartizare este ‘artificială’.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare