UE trebuie „să dărâme barierele”: apel ferm al eurodeputaților PSD pentru o strategie mai ambițioasă privind drepturile persoanelor cu dizabilități

Delegația română din cadrul Grupului Socialiștilor și Democraților (S&D) din Parlamentul European susține că Uniunea Europeană trebuie să intervină și să acționeze rapid pentru întărirea drepturilor persoanelor cu dizabilități. 

„Avem nevoie de o strategie mai curajoasă, cu obiective măsurabile, pentru ca drepturile persoanelor cu dizabilități să devină realitate în toată Uniunea Europeană”, se arată în poziția europarlamentarilor social-democrați. 

Acest mesaj vine după ce delegația română din S&D a votat recent în Parlamentul European în favoarea raportului despre noua Strategie UE în acest domeniu. 

Potrivit eurodeputaților PSD,  protecția persoanelor cu dizabilități trebuie să fie un subiect major pe agenda Uniunii Europene. Astfel, deși în ultimii ani au fost introduse instrumente importante – cardul european pentru dizabilitate, Centrul AccessibleEU sau programe de ocupare – realitatea din statele membre arată că barierele continuă să fie prezente „în aproape toate aspectele vieții”. 

În context, delegația română din cadrul Grupului S&D enumeră principalele dificultăți cu care se confruntă persoanele cu dizabilități în Europa: acces limitat la locuri de muncă de calitate, educație incluzivă, servicii de sănătate adaptate, locuințe accesibile și instrumente digitale adecvate.

„Avem nevoie de locuințe accesibile, de servicii concrete, de reguli simple și de investiții măsurabile. Doar așa putem garanta egalitatea și participarea reală a persoanelor cu dizabilități”, se arată în poziția delegației române din Grupul S&D.  

În acest sens, eurodeputații PSD consideră esențială introducerea unor obiective clare și măsurabile, alături de un sistem unitar de monitorizare, care să fie aplicat în toate țările UE. De asemenea, implementarea unor cote de angajare în sectorul public și privat poate fi o soluție astfel încât persoanele cu dizabilități să aibă șanse reale pe piața muncii. 

Tot la acest capitol, europarlamentarii români social-democrați susțin necesitatea definirii clare și unitare a termenilor și criteriilor legate de dizabilitate, astfel încât să se elimine diferențele majore din legislațiile naționale. 

,„Dacă vrem să fim un model la nivel global, trebuie să acționăm unitar și hotărât. Drepturile persoanelor cu dizabilități trebuie respectate și aplicate în mod real în viața de zi cu zi a cetățenilor europeni”, mai susțin eurodeputații PSD. 

Articol realizat cu sprijinul Grupului S&D: https://www.socialistsanddemocrats.eu/ro

Hot this week

Topics

Mai mult

    Spania reduce TVA-ului la electricitate, gaze și combustibili de la 21% la 10%

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez a prezentat astăzi un pachet...

    Arabia Saudită: Prețul petrolului va crește la 180 de dolari

    Oficialii din Arabia Saudită cred că prețul petrolului ar...

    Trump s-a răzgândit: Nu mai desfășoară trupe terestre împotriva Iranului

    Președintele american Donald Trump a promis joi că nu...

    Tulsi mai pune o cărămidă in controversa iraniană a lui Trump

    Directoarea serviciilor de informații americane Tulsi Gabbard a refuzat...

    Ciprul vrea să rediscute prezența bazelor militare britanice

    Președintele Ciprului, Nikos Christodoulidis, a declarat astăzi că este...

    Șeful Pentagonului: Nu avem arme de dat Ucrainei

    Arsenalele de arme avansate ale Statelor Unite sunt încă...

    Articole relationate

    Categorii populare