UE dă liber cerealelor ucrainiene, Polonia le blochează. Ce va face România?

Polonia a anunţat vineri seară că prelungeşte unilateral începând de la miezul nopţii interdicţia asupra importului a patru produse agricole ucrainene, după ce Comisia Europeană a respins cererea statelor UE vecine Ucrainei de a prelungi această măsură.

„Vom extinde această interdicţie, în pofida refuzului lor, în pofida refuzului Comisiei Europene”, a confirmat premierul polonez Mateusz Morawiecki, potrivit Reuters. „O vom face pentru că este in interesul fermierului polonez”, a adăugat el.

Guvernul polonez a transmis deja în mod repetat că, indiferent de decizia Comisiei Europene, va prelungi unilateral această interdicţie, provocând proteste din partea guvernului ucrainean, care a ameninţat că se va adresa Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

Dar Polonia a atenţionat Ucraina că nu este îndreptăţită să se adreseze OMC, întrucât intrarea liberă a produselor ucrainene pe piaţa UE „a fost un gest unilateral de bunăvoinţă din partea Uniunii, nu o obligaţie legală bilaterală pe care Ucraina să o poată reclama prin mijloace legale”.

Pentru a ajuta Ucraina după războiul pornit de Rusia contra acestei ţări în februarie anul trecut, UE a suspendat taxele vamale şi celelalte măsuri de apărare comercială asupra importurilor ucrainene, inclusiv cereale şi alte produse alimentare.

În acest timp, mari cantităţi de cereale ucrainene care ar fi trebuit doar să tranziteze statele est-europene prin „coridoarele de solidaritate” (create pentru a ajuta Ucraina să-şi exporte cerealele după ce nu şi-a mai putut folosi porturile de la Marea Neagră) au rămas în aceste ţări, unde au fost comercializate sub preţurile pe care le pot oferi producătorii locali, aceasta şi ca urmare a faptului că cerealelor ucrainene nu li s-a impus de către Bruxelles respectarea standardelor europene de calitate.

Toate acestea au distorsionat pieţele ţărilor est-europene şi le-au provocat agricultorilor din aceste ţări pierderi compensate doar parţial prin despăgubirile aprobate de Comisiei Europeană.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare