UDMR ține alegerile pe 6 decembrie

Săptămâna aceasta a fost decisivă pentru ca data alegerilor parlamentare să rămână 6 decembrie. UDMR nu a răspuns apelurilor disperate venite dinspre PSD și a refuzat să asigure majoritatea în Biroul Permanent iar social-democrații au trebuit să își recunoască înfrângerea, transmite Radio Europa Liberă.

Absența reprezentantului UDMR de la ședințele Biroului Permanent al Senatului din ultima săptămână a făcut parte din strategia Uniunii și nu este o întâmplare. O recunoaște chiar liderul grupului UDMR din Senat, Cseke Attila, într-o declarația acordată pentru Europa Liberă. Fără ajutorul pe care îl putea primi de la UDMR, cu un trădător în interior partidului și cu câteva greșeli tactice, PSD a ratat orice șansă ca Parlamentul să decidă data alegerilor parlamentare.

Președintele Klaus Iohannis a trimis săptămâna trecută la reexaminare legea care conferea forului legislativ dreptul a de stabili data alegerilor.

PSD a fost învins în Senat cu propriile arme în tentativa de a amâna alegerile, iar strategia comună a PNL și USR a funcționat. Social-democrații au încercat în ultima clipă să apeleze la UDMR, dar au fost refuzați categoric. Miza negocierilor o constituit-o legea care poate conferi dreptul Parlamentului să stabilească data alegerilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    Articole relationate

    Categorii populare