Ucraina cere garanții că va intra în UE

Ucraina le-a cerut marţi statelor occidentale să-i furnizeze mai multe arme şi de asemenea garanţii pentru o viitoare aderare a ei la UE, pentru a o susţine astfel în faţa Rusiei.

”În această dimineaţă i-am trimis ministrului britanic de externe o scrisoare pentru a-i cere arme defensive suplimentare pentru Ucraina”, a declarat la Washington ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba, citat de AFP, el precizând că le va înainta aceeaşi solicitare şi interlocutorilor săi americani.

”Vom mobiliza lumea întreagă pentru a obţine tot ce ne trebuie pentru a ne consolida capacitatea de apărare”, a susţinut Kuleba.

De asemenea, a continuat el, Kievul a cerut ”Uniunii Europene să lase la o parte orice ezitare, orice reticenţă şi tot scepticismul care există în capitalele europene şi să ofere Ucrainei promisiunea viitoarei sale aderări” la blocul comunitar.

Salutând decizia ”puternică” a Germaniei de a suspenda certificarea gazoductului ruso-german Nord Stream 2 după ce preşedintele rus Vladimir Putin a decis recunoaşterea de către Moscova a provinciilor separatiste din estul Ucrainei, ministrul ucrainean de externe a cerut ”încă şi mai multe sancţiuni puternice” care să apese asupra Rusiei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare