Ucraina cere ajutor financiar de urgență de la FMI

Ucraina a solicitat Fondului Monetar Internaţional un ajutor financiar de urgenţă, a făcut cunoscut vineri într-un comunicat directorul general al instituţiei, Kristalina Georgieva, după o reuniune cu consiliul de administraţie, notează AFP conform Agerpres.

„Explorăm toate opţiunile pentru un sprijin financiar suplimentar”, inclusiv în cadrul programului de ajutorare de 2,2 miliarde de dolari care urma să fie lansat cel mai târziu în iunie, iar „autorităţile au solicitat FMI şi o finanţare de urgenţă”, a spus declarat Kristalina Georgieva.

Ea a subliniat că „Fondul dispune de o serie de instrumente în cutia sa cu unelte şi, pe măsură ce situaţia din Ucraina evoluează, vom continua să discutăm cu autorităţile cum să le ajutăm cel mai bine”, făcând referire, de asemenea, la „consiliere politică în curs”.

Directorul instituţiei a precizat că s-a întâlnit vineri cu consiliul de administraţie, „pentru a-i informa pe administratori cu privire la evaluarea noastră iniţială a situaţiei actuale” şi pentru a-i „asigura că personalul nostru va continua să lucreze în strânsă colaborare cu autorităţile pentru a sprijini Ucraina în toate modurile posibile”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cine din Iran negociază cu americanii și cum

    Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, reprezintă Iranul în...

    Meloni aproape să piardă referendumul

    Prim-ministrul italian Giorgio Meloni este pe cale să piardă...

    Prin măsurile pe piața carburanților, Bolo face jocul marilor companii, în special OMV

    Plafonarea marjelor este intervenția 'inteligentă' care lovește selectiv și...

    10 măsuri care ar rezolva criza petrolului

    Asociația Energia Inteligentă (AEI) a propus, luni, autorităților zece...

    Orbán: Interceptarea convorbirilor unui membru al guvernului constituie un atac grav împotriva Ungariei

    Interceptarea convorbirilor unui membru al guvernului constituie un atac...

    Iranul a folosit pentru atacarea Qatar Energy rachete sofisticate care evită sistemul Patriot

    În atacurile asupra instalațiilor de producție ale Qatar Energy...

    Articole relationate

    Categorii populare