Ucraina a beneficiat, în cei patru ani de război, de un volum mai mare de sprijin financiar din partea Uniunii Europene decât cel primit de Ungaria în cei 22 de ani scurşi de la aderarea sa la UE în 2004, a declarat miercuri, la Budapesta, ministrul ungar al afacerilor externe şi comerţului exterior, Szijjártó Péter.
Potrivit comunicatului emis de Ministerului Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior, şeful diplomaţiei ungare a subliniat, în cadrul dezbaterii generale din Parlament, că Bruxelles-ul intenţionează să direcţioneze practic toate resursele disponibile către continuarea unui război pe care l-a calificat drept imposibil de câştigat şi lipsit de perspective, aruncând banii cetăţenilor europeni într-un veritabil „puţ fără fund”.
Szijjártó Péter a subliniat că, de la izbucnirea conflictului, Uniunea Europeană a acordat Ucrainei sprijin în valoare de 193 de miliarde de euro, echivalentul a aproximativ 73.000 de miliarde de forinţi, sumă de trei ori mai mare decât totalul fondurilor primite de Ungaria de la aderarea sa la UE. „Un stat care nu este membru al Uniunii Europene a primit, în patru ani, de trei ori mai mulţi bani decât o ţară central-europeană care este membră de 22 de ani”, a evidenţiat el.



