UBS va primi o lovitură de 17 miliarde dolari din cauza preluării Credit Suisse

Grupul bancar elveţian UBS Group AG a avertizat miercuri că se aşteaptă la o lovitură financiară de aproximativ 17 miliarde de dolari de pe urma preluării rivalei Credit Suisse Group AG, transmite Reuters.

Într-o prezentare publicată miercuri dimineaţa, UBS a estimat că va suferi un impact negativ de 13 miliarde de dolari de pe urma ajustării valorii activelor şi pasivelor grupului rezultat ca urmare a combinării UBS cu Credit Suisse, primele două bănci elveţiene. De asemenea, UBS se aşteaptă la costuri de aproximativ patru miliarde de dolari de pe urma posibilelor litigii şi a obstacolor regulatorii apărute după anunţarea preluării Credit Suisse.

Pe de altă parte, UBS estimează că va înregistra un câştig unic în valoare de 34,8 miliarde de dolari de pe urma aşa-numitului „fond comercial negativ”, apărut ca urmare a faptului că va prelua Credit Suisse pentru o sumă mult mai mică decât valoarea contabilă a celei de-a doua bănci elveţiene. Acest câştig va ajuta la absorbirea pierderilor potenţiale şi ar putea rezulta într-un profit peste aşteptări în al doilea trimestru al acestui an, dacă UBS va reuşi să finalizeze tranzacţia luna viitoare, aşa cum intenţionează.

UBS a precizat însă că aceste estimări au caracter preliminar şi cifrele finale ar putea să sufere modificări.

În luna martie a acestui an, UBS a acceptat să preia Credit Suisse pentru trei miliarde de franci elveţieni (3,4 miliarde de dolari) în acţiuni şi de asemenea să preia pierderi în valoare de până la cinci miliarde de franci, în cadrul unei ‘căsătorii’ de urgenţă care a fost instrumentată de autorităţile elveţiene pe fondul unor turbulenţe în industria bancară mondială. Aceasta a fost prima salvare a unei bănci de talie mondială după criza financiară din 2008 iar noua entitate creată din UBS şi Credit Suisse va deveni un manager care va gestiona active în valoare de peste 5.000 de miliarde de dolari şi va avea peste 120.000 de angajaţi la nivel mondial.

Într-un document remis U.S. Securities and Exchange Commission, UBS a dezvăluit că a fost grăbită de autorităţile elveţiene să preia Credit Suisse Group AG, precizând că a avut la dispoziţie mai puţin de patru zile pentru a efectua procedurile de due diligence din cauza contextului de urgenţă creat de criza globală. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Coldea vrea să își pună ministru la Justiție

    Fosta judecătoare Andrea Chis  este propunerea pentru funcția de ministru...

    Cea mai mare oțelărie din Ucraina s-a închis din cauza atacurilor rusești

    Grupul siderurgic ArcelorMittal a anunțat vineri că a oprit...

    Banii și Justiția

    Sistemul judiciar reprezintă, în arhitectura oricărui stat de drept,...

    Grecia vrea înapoi sculpturile Pantheonului furate de britanici

    Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat astăzi că este...

    Tinerii berlinezi au devenit radicali de stânga. Cum s-a ajuns aici?

    Victoria Partidului Stângii la alegerile regionale de duminică din Berlin poate că nu ar...

    Articole relationate

    Categorii populare