Tusk audiat pentru evaziune fiscală

O comisie a parlamentului polonez ce investighează mai multe presupuse fapte de evaziune fiscală pentru care ar fi responsabili membri ai fostului guvern polonez a decis să-l audieze şi pe actualul preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk, care a fost prim-ministru al Poloniei între anii 2007 şi 2014, informează joi agenţia EFE.

 Tusk a mai fost audiat şi în luna noiembrie de o comisie parlamentară poloneză, atunci cu privire la implicarea sa în scandalul fondului Amber Gold în perioada când a fost premier. În acel caz, partidul Lege şi Justiţie i-a reproşat lui Tusk că nu a luat măsuri împotriva acestui fond de investiţii, ce a fost de fapt o structură piramidală care a păgubit circa 10.000 de deponenţi

Potrivit deputatului care conduce această investigaţie, Mariusz Horala, membru al partidului conservator de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS), în total 26 de persoane vor fi chemate să depună mărturie în faţa acelei comisii, printre ele şi fostul premier Ewa Kopacz, care i-a succedat în funcţie lui Donald Tusk după ce acesta a plecat la Bruxelles pentru a ocupa postul de preşedinte al Consiliului European.

Vor fi chemaţi la audieri şi mai mulţi miniştri din guvernele Tusk şi Kopacz, inclusiv Grzegorz Schetyna, care în prezent conduce partidul liberal – aflat în opoziţie – Platforma Civică (PO), formaţiune din care provine şi Donald Tusk.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare