Turiștii au luat cu asalt magazinele de lux după căderea lirei turcești

Turiştii străini aflaţi în Turcia s-au îngrămădit luni în magazinele scumpe, pentru a profita de faptul că puterea lor de cumpărare a crescut în urma crizei financiare ce a dus cursul lirei turceşti la un minim istoric de şapte lire pentru un dolar american, transmite Reuters conform agerpres.

O mulţime de turişti, în special din ţările arabe, se puteau vedea la intrarea magazinelor Chanel şi Louis Vuitton din Nisantasi, un cartier de lux din Istanbul, pentru a profita de pe urma prăbuşirii monedei turceşti, care numai vineri a pierdut 18% din valoare.

„Cumpărăm haine, cumpărăm farduri, cumpărăm produse de marcă. Preţurile sunt foarte mici”, spune Fatima Ali, din Kuwait, care vizitează zilele acestea Istanbulul, împreună cu cele două fiice ale sale.

La fel ca mulţi alţi cumpărători, Fatima Ali şi-a adus cu ea şi valizele pe care vrea să le umple.

Lira turcească a pierdut peste 40% în raport cu dolarul de la începutul anului.

Cu toate acestea, un angajat al unui magazin de îmbrăcăminte de lux a apreciat că numărul de cumpărători este neobişnuit de mare chiar şi pentru o perioadă de vârf de sezon, apreciind că acest lucru este cauzat de prăbuşirea lirei.

Un cumpărător egiptean a estimat că a economisit aproximativ 1.000 de dolari cumpărând din Turcia decât dacă ar fi achiziţionat aceleaşi produse la el acasă.

„Pentru binele Turciei sperăm că lira se va aprecia. În acelaşi timp, pentru binele clienţilor, sperăm că lira va rămâne la nivelul la care este acum”, a spus, la rândul său, Khalid al-Fahad din Kuwait.

Deprecierea lirei turceşti s-a oprit luni dimineaţă, după ce în cursul nopţii înregistrase un minim istoric de 7,24 lire/dolar, în urma angajamentului Băncii Centrale a Turciei de a furniza „toate lichidităţile” necesare băncilor şi a deciziei de reducere a rezervelor minime obligatorii în valută şi monedă locală pentru băncile turceşti.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Spania reduce TVA-ului la electricitate, gaze și combustibili de la 21% la 10%

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez a prezentat astăzi un pachet...

    Arabia Saudită: Prețul petrolului va crește la 180 de dolari

    Oficialii din Arabia Saudită cred că prețul petrolului ar...

    Trump s-a răzgândit: Nu mai desfășoară trupe terestre împotriva Iranului

    Președintele american Donald Trump a promis joi că nu...

    Tulsi mai pune o cărămidă in controversa iraniană a lui Trump

    Directoarea serviciilor de informații americane Tulsi Gabbard a refuzat...

    Ciprul vrea să rediscute prezența bazelor militare britanice

    Președintele Ciprului, Nikos Christodoulidis, a declarat astăzi că este...

    Șeful Pentagonului: Nu avem arme de dat Ucrainei

    Arsenalele de arme avansate ale Statelor Unite sunt încă...

    Articole relationate

    Categorii populare