Turcia susține intervenția armată azeră în Nagorno-Karabah

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat marţi că „susţine” lansarea de către Azerbaidjan a unei operaţiuni militare în Nagorno-Karabah, o regiune disputată de Armenia şi Azerbaidjan, aliat istoric al Ankarei, relatează AFP și Agerpres.

„Susţinem măsurile luate de Azerbaidjan (…) pentru a-şi apăra integritatea teritorială”, a afirmat preşedintele turc într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare X (fosta Twitter).

„Karabah este un teritoriu azer. Impunerea unui alt statut nu va fi niciodată acceptată”, a adăugat şeful statului turc, reafirmând că Turcia şi Azerbaidjanul formează „o naţiune, două state”.

Anterior, Ministerul turc de Externe a calificat drept „legitime” preocupările care au condus la operaţiunea militară azeră, cerând în acelaşi timp autorităţilor de la Baku şi Erevan să revină la masa negocierilor.

În timpul războiului dintre Erevan şi Baku în Nagorno-Karabah, în 2020, Turcia a sprijinit Azerbaidjanul furnizându-i drone.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kremlin: Mai avea de eliberat 17-18% din Republica Populară Donețk

    Dezacordurile teritoriale dintre Moscova și Kiev se limitează la...

    A mințit CIA cu Murmurul Șoaptelor

    Cel mai recent dispozitiv al CIA, „Ghost Murmur”, care,...

    Vance joacă Casa Albă la ruleta iraniană in Islamabad

    Pentru vicepreședintele american J.D. Vance, discuțiile dintre SUA și...

    Războiul din Iran lasă Asia fără orez

    Câmpurile cu orez pregătite pentru recoltat sunt inactive, iar...

    Articole relationate

    Categorii populare