Turcia susține că ar fi dat drumul deja la peste 75.000 de migranți spre Europa prin Grecia și Bulgaria

Turcia susţine că a lăsat peste 75.000 de migranţi să treacă frontiera spre Uniunea Europeană, relatează DPA conform Agerpres.

Până duminică dimineaţă la ora 10.00 (07.00 GMT), 76.358 de migranţi au trecut graniţa prin provincia Edirne, a scris pe Twitter ministrul turc de Interne, Suleyman Soylu.

În provincia Edirne sunt puncte de trecere a frontierei spre Grecia şi Bulgaria. Totuşi, până acum nici Sofia şi nici Atena nu au raportat un număr atât de mare de sosiri.

Conform unei informări transmise duminică de autorităţile din Grecia, poliţia elenă a împiedicat în 24 de ore aproape 10.000 de migranţi să treacă frontiera în regiunea Evros. Grecia şi-a suplimentat de asemenea dispozitivele de la graniţă.

În plus, 73 de migranţi au fost arestaţi în ultimele 24 de ore pe teritoriul Greciei, la care se adaugă cele 66 de arestări de sâmbătă, conform autorităţilor elene.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Articole relationate

    Categorii populare