spot_img
13.9 C
București
sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăAnalizeTurcia își consolidează puterea în Libia

Turcia își consolidează puterea în Libia

-

Guvernul libian de unitate naţională a cerut luni Turciei să coopereze pentru plecarea mercenarilor şi a forţelor străine prezente în Libia, participând totodată la consolidarea încetării focului între forţele rivale, potrivit France Presse citată de Agerpres.

„Invităm Turcia să coopereze cu noi pentru a pune capăt prezenţei tuturor forţelor străine şi a mercenarilor cu scopul de a păstra suveranitatea” Libiei, a declarat ministrul libian al afacerilor externe Najla al-Mangoush.

- Advertisement -

În cursul unei conferinţe de presă cu omologul său turc Mevlut Cavusoglu, aflat în vizită la Tripoli, şefa diplomaţiei libiene a subliniat „importanţa contribuţiei Turciei la încetarea luptelor şi la stabilizarea încetării focului în toată ţară”.

Ministrul turc a criticat la rândul său „acele voci care se fac auzite şi care pun pe picior de egalitate prezenţa turcă în Libia cu cea a grupărilor ilegale”.

- Advertisement -

Cooperarea între Ankara şi Tripoli în cadrul unui acord militar semnat la sfârşitul anului 2019 a „evitat” ca Libia să se scufunde într-un război civil”, a afirmat el.

Libia încearcă să lase în urmă un deceniu de conflicte, după căderea în 2011 a regimului lui Muammar Gaddafi, când ţara căzuse în haos din cauza existenţei a două puteri rivale, în Tripolitania (vest) şi Cirenaica (est).

În cursul războiului între aceste două puteri rivale în 2019 şi 2020, Turcia a susţinut activ Guvernul de uniune naţională GNA, instalat la Tripoli şi recunoscut de ONU, în timp ce forţele din estul ţării, conduse de mareşalul Khalifa Haftar, au primit sprijin din partea Emiratelor Arabe Unite, a Rusiei şi Egiptului.

Sprijinul militar al Ankarei a permis guvernului de la Tripoli să respingă ofensiva eşuată a mareşalului Haftar, care încercase să cucerească Tripoli.

După terminarea luptelor vara trecută şi semnarea unui acord de încetare a focului, un nou guvern de unitate a fost înfiinţat.

Acest executiv de tranziţie, condus de omul de afaceri Abdelhamid Debibah, a fost creat în urma unui proces mediat de ONU în noiembrie la Tunis, lansat în februarie la Geneva şi confirmat în martie printr-un vot de încredere în parlamentul libian.

El urmează să asigure tranziţia până la alegerile naţionale prevăzute să aibă loc în decembrie. 

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img