Turcia despre Canada, Danemarca, Olanda, Norvegia, Suedia, Finlanda, Noua Zeelandă, SUA, Franţa şi Germania: Ambasadori care fac recomandări şi sugestii justiţiei într-un caz în curs este inacceptabil

Ministerul turc de externe a convocat ambasadorii a zece ţări occidentale semnatari ai unei declaraţii prin care solicită eliberarea filantropului Osman Kavala, informează marţi Reuters, care citează agenţia de stat Anadolu, conform Agerpres.

Declaraţia de luni, făcută publică de unele ambasade, afirmă că acest caz „aruncă o umbră asupra respectului pentru democraţie”.

Ambasadorii care au semnat solicitarea reprezintă Canada, Danemarca, Olanda, Norvegia, Suedia, Finlanda, Noua Zeelandă, SUA, Franţa şi Germania.

Ambasadorii acestor ţări au cerut o soluţionare justă şi rapidă, precum şi eliberarea urgentă a filantropului Osman Kavala, un demers pe care Ankara l-a calificat ca fiind „inacceptabil”.

Osman Kavala a fost închis în urmă cu patru ani fără să fie condamnat, în pofida faptului că eliberarea sa a fost solicitată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

El a fost achitat în 2020 de acuzaţii legate de protestele la nivel naţional din 2013, însă hotărârea a fost anulată anul acesta şi combinată cu acuzaţii într-un alt caz legat de tentativa de lovitură de stat din 2016.

Organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului consideră procesele intentate lui Kavala drept un simbol al represiunii la adresa disidenţei sub conducerea preşedintelui Tayyip Erdogan.

„Întârzierile continue în procesul său, inclusiv prin fuzionarea unor cazuri diferite şi crearea de noi cazuri după o achitare anterioară, aruncă o umbră asupra respectului pentru democraţie, statului de drept şi transparenţei din sistemul judiciar turc”, se arată în luarea de poziţie a ambasadelor. Luând act de hotărârile CEDO în această privinţă, solicităm Turciei să îi asigure eliberarea de urgenţă”.

Ca răspuns, ministrul de interne Suleyman Soylu a declarat că Turcia este un stat de drept democratic.”Ambasadori care fac recomandări şi sugestii justiţiei într-un caz în curs este inacceptabil”, a afirmat acesta pe Twitter.

Hot this week

Topics

Mai mult

    O româncă din Herța, mesaj disperat către Nicușor

    Zorile Bucovinei din Cernăuți a publicat apelul disperat al...

    USR îi declară război lui Nicușor după numirile din Justiție

    USR a transmis într-un comunicat de presă că numirile...

    Premierul spaniol cere suspendarea acordului de asociere UE-Israel

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a cerut astăzi Uniunii Europene...

    UE, lider în importurile de produse pescărești rusești

    Uniunea Europeană rămâne unul dintre principalii importatori de produse...

    Casa Albă: Trump va discuta cu Rutte retragerea SUA din NATO

    Președintele Donald Trump se va întâlni miercuri, 8 aprilie,...

    Articole relationate

    Categorii populare