spot_img
0.5 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăArmataTurcia amenință SUA

Turcia amenință SUA

-

Turcia va riposta dacă SUA vor adopta o lege prin care vor fi sistate livrările de armament american pentru armata turcă, a declarat duminică ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, citat de agenţia Reuters.

- Reclama -

Camera Reprezentanţilor a SUA a prezentat vineri detaliile U.S. National Defense Authorization Act, un act normativ ce stabileşte în fiecare an politica de apărare a SUA şi bugetul alocat acesteia, care în propunerea prezentată este de 717 miliarde de dolari.

- Advertisement -

Conform uneia dintre prevederile propuse, Departamentului Apărării i se solicită să înainteze Congresului un raport despre relaţiile dintre SUA şi Turcia, iar până la prezentarea acestui raport să fie sistate livrările majore de echipamente militare către Turcia.

‘Dacă SUA ne impun sancţiuni sau vor face un asemenea pas, atunci Turcia cu siguranţă va riposta’, a spus Mevlut Cavusoglu într-un interviu acordat postului CNN Turk, apreciind totodată că măsura propusă în acel act normativ este greşită, ilogică şi incompatibilă cu relaţiile dintre două ţări membre ale NATO.

- Advertisement -

Turcia intenţionează să achiziţioneze peste 100 de avioane americane multirol F-35 şi negociază de asemenea achiziţia unor rachete Patriot. Însă guvernul de la Ankara a semnat deja cu Rusia un acord pentru cumpărarea de rachete sol-aer ruseşti S-400. Decizia privind achiziţia acestor sisteme, care nu sunt compatibile cu cele ale NATO, nemulţumeşte state membre ale Alianţei, inclusiv SUA, oficiali ai NATO avertizând Turcia cu privire la consecinţele acestei decizii.

Ministrul turc de externe a dezaprobat aceste avertismente, el afirmând că relaţiile şi acordurile Turciei cu Rusia nu sunt o alternativă în faţa celor cu Occidentul şi a acuzat Washingtonul că încearcă să pună sub control acţiunile Ankarei.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img