Turcan, Falcă, Hava, Bușoi și Petrache – delegația PNL la Cotroceni

Raluca Turcan, Gheorghe Falcă, Mircea Hava, Cristian Bușoi și Marian Petrache vor face parte din delegația Partidului Național Liberal care va merge miercuri la consultările cu președintele Klaus Iohannis, de la Palatul Cotroceni, potrivit unei comunicări oficiale a liberalilor.

„Am primit invitația președintelui Klaus Iohannis. Biroul Politic Național a decis să îmi acorde mandat pentru aceste consultări în privința echipei și a ceea ce vom discuta acolo. Mandatul nostru îl vom prezenta întâi domnului președinte Klaus Iohannis. Sunt două lucruri pe care PNL nu poate să le ignore și de la care nu va face rabat. Primul este acela că o persoană condamnată definitiv nu e potrivită pentru a deține funcția de prim-ministru”, a declarat, marți, președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, la finalul ședinței Biroului Politic Național al partidului. Potrivit acesteia, al doilea lucru peste care PNL nu poate trece este ca Parlamentul să facă legi pentru anumite persoane.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare