Tudose inființează Trilaterala România-Bulgaria-Grecia, care există din 1995

Primul-ministru Mihai Tudose a avut, luni, o convorbire telefonică cu Boiko Borisov, omologul său bulgar, în care s-a convenit ca cele două guverne să aibă o şedinţă comună, în septembrie, la Varna, unde vor fi stabilite unele detalii legate de înfiinţarea trilateralei România-Bulgaria-Grecia.

Conform comunicatului, premierul Mihai Tudose a propus de asemenea „conectarea capitalelor Bucuresti – Sofia – Atena printr-o linie feroviara rapida de persoane, aspect la care vor lucra ministrii transporturilor din cele trei tari”. Tot pe partea de infrastructura, s-a agreat accelerarea proiectelor celor doua poduri peste Dunare, intre Turnu Magurele – Nicopole si Calarasi – Silistra, se mai precizeaza in comunicat.

Dar printre structurile de cooperare regionala din care face parte tara noastra exista si o trilaterala „Romania – Bulgaria – Grecia”, ce a fost lansata la 26 august 1995, conform site-ului Ministerului de Externe.

Potrivit MAE, cea mai recenta reuniune Romania-Bulgaria-Grecia a fost cea a ministrilor afacerilor externe de la Bucuresti, din 21 mai 2010. Cu aceasta ocazie a fost adoptata o declaratie comuna privind Balcanii de Vest, document ce reitereaza importanta cooperarii in format trilateral. Cu acelasi prilej, a fost semnata o scrisoare comuna adresata Inaltului Reprezentant UE, Catherine Ashton, si comisarului pentru extindere si politica de vecinatate, Stefan Fule, ce cuprinde obiectivele celor trei state in regiunea Marii Negre, scrie Hotnews.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare