spot_img
duminică, 22 februarie, 2026
-1.8 C
București

Tudose în război din Moldova cu Comisia Europeană

Premierul Mihai Tudose a declarat, vineri seară, la TVR, că proiectul de lege privind schimbarea sistemului electoral din uninominal în mixt, în Republica Moldova, este criticat din cauză că s-ar fi comunicat ”prost” despre el, acest sistem fiind folosit şi în ţări din Europa. Şeful Executivului a precizat că a fost un proces democratic corect.

Premierul contrazice poziţia Comisiei Europene. 

Votul de joi din Parlamentul Republicii Moldova pentru a implementa modificări ale sistemului electoral al țării vine în directă contradicție cu recomandările recente ale Comisiei de la Veneția și ale Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului, se arată într-o declarație semnată de Federica Mogherini, comisarul european pentru politică externă și Johannes Hahn, comisarului european pentru negocieri de extindere.

”În timp ce selectarea sistemului electoral este o decizie suverană a statului, Uniunea Europeană are ferma convingere că orice modificare a sistemului electoral ar trebui să consolideze democrația, să se bazeze pe un consens larg între forțele politice și să respecte consultările autentice cu societatea civilă și recomandările partenerilor internaționali. Împărtășim în continuare părerea Comisiei de la Veneția și a Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului precum că schimbările propuse trezesc îngrijorări serioase în privința democrației eficiente în contextul politic actual”, se mai arată în declarație.

”Este criticat Guvernul de la Moldova că a implementat un sistem de vot care se foloseşte chiar şi în Europa, adică este un proces democratic care respectă toate condiţionalităţile de la Veneţia, făcut din timp, cu mult înainte de alegeri. Am discutat cu premierul (Pavel Filip – n.r.) acest subiect”, a afirmat Mihai Tudose.

Premierul a precizat că singura problemă a fost legată de comunicare, aceasta realizându-se ”prost” şi a subliniat că adoptarea unui nou sistem electoral în Moldova a fost votată de aproximativ 70% dintre parlamentari, acest lucru arătând o legitimare clară.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Diversiunea lui Miruță in Gorj

    Demagogia nu ține loc de soluții pentru Gorj! Administrația...

    Riscurile pentru America și lume a unui atac împotriva Iranului

    Un posibil atac american asupra Iranului ar reprezenta un...

    Consilierul lui Nicușor despre vizita in SUA: Am fost mai puţin izolaţi decât se spune

    Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a declarat...

    Semne că urmează un atac in Iran

    Statele Unite au început să evacueze trupele staționate în...

    Trupele de elită cubaneze obligate să plece din Venezuela

    Consilierii militari și trupele de elită cubaneze părăsesc Venezuela,...

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Articole relationate

    Categorii populare