Tudor Giurgiu acuză Guvernul: „NU la drive-in, NU la open air shows, NIMIC despre redeschiderea sălilor. Și n-o să-mi spuneți că România e cea mai afectată tară dintre toate…”

NU la drive-in, NU la open air shows, NIMIC despre redeschiderea sãlilor. Si n-o sã-mi spuneti ca România e cea mai afectatã tarã dintre toate…„, scrie regizorul și producătorul de film Tudor Giurgiu într-o postare pe Facebook în care arată cum alte state europene iau măsuri pentru a reporni evenimentele culturale, dar România pare că a uitat de acest domeniu odată cu pandemia de coronavirus.

Cineastul se arată cel mai deranjat de faptul că autoritățile au interzis prin măsurile din starea de alertă organizarea de evenimente inclusiv de tipul drive-in în ciuda a numeroaselor exemple contrare din Vest.

Rog să îmi explice (în direct şi la o oră de vârf) oricine din Guvern de ce e mai periculos şi predispus infectării participarea la un event drive-in decât a merge la un supermarket, la shopping, sau la slujba de duminică din faţa bisericii. Vă spun eu: nu e”, arată Tudor Giurgiu pe Facebook.

Prin introducerea prevederii în hotărârea de guvern, Giurgiu arată că i-a fost blocată o surpriză pregătită publicului peste două săptămâni, pe 29 mai, când ar fi trebuit să înceapă ediţia de anul acesta a Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

Plănuiam o chestie foarte mişto, de bun simţ, organizată în condiţii de deplină siguranţă, o ieşire absolut necesară pentru toţi cei care vor să se bucure (respectând toate normele în vigoare) de un pic de relaxare. Era totul pregătit”, a scris el. Giurgiu a adăugat şi că Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a publicat normele pentru obţinerea de licenţe temporare pentru drive-in-uri„, arată regizorul.

Cineastul a invitat Parlamentul să corecteze eroarea din hotârărea de guvernul.

În toată Europa aceste evenimente se întâmplă cu OK de la autorităţi (…) La noi e NU. Că aşa e mai bine. Transmit celui care a decis includerea drive-in-ului pe lista că a făcut, din neştiinţă, o prostie fără măcar să aibă curiozitatea să se consulte cu cei care se pricep la asta. Sper ca Parlamentul să repare aberaţia asta dacă tot trece HG-ul pe la ei”, solicită Tudor Giurgiu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandal la Ambasada americană din Israel: Angajații publică mesajele ambasadorului

    Adjunctul șefului misiunii Ambasadei Statelor Unite în Israel i-a...

    Războiul din Iran a dus la lipsa rachetelor PATRIOT

    Războiul din Iran a declanșat o penurie de rachete...

    Trump o curăță pe Kristi Noem, ministru de interne

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că senatoarea republicană...

    Ministrul de externe maghiar: Zelenski îl amenință cu moartea pe Orbán

    Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a formulat pur și simplu...

    Trump: Putin vrea pace, Zelenski nu

     Președintele american Donald Trump a declarat joi că vede...

    Trump vrea să numească noul lider suprem al Iranului

    Președintele american Donald Trump a declarat joi că dorește...

    Articole relationate

    Categorii populare