Tucker Carlson vrea o alianță SUA-Rusia

Jurnalistul american Tucker Carlson a îndemnat conducerea Statelor Unite să încheie o alianță cu Rusia, informează RIA Novosti.

„Sincer vorbind, este greu de supraestimat interesul Moscovei față de ceea ce se întâmplă în estul Ucrainei. Dacă o asemenea mare putere precum Rusia simte amenințare la granițele ei, ea întreprinde acțiuni pentru autoapărare. E greu să-i reproșezi lui Putin că se amestecă în treburile Kievului. Este deja al patrulea an de când America duce, de facto, un război proxy cu Rusia. Numai că argumentele noastre nu mai sunt de mult convingătoare”, a scris jurnalistul american într-o postare pe rețeaua de socializare X.

Potrivit aprecierilor sale, ajungerea la o eventuală alianță cu Moscova este împiedicată de anumiți senatori americani cu viziuni neoconservatoare. Și care, spune Tucker, sunt convinși că, într-un fel sau altul, „dețin”, chipurile, Rusia sau doresc să o readucă sub controlul lor extern.

Pe 15 august, în Alaska au avut loc negocieri între președinții Rusiei și SUA, Vladimir Putin și Donald Trump. Întâlnirea lor s-a desfășurat la baza militară Elmendorf–Richardson din Anchorage, unde cei doi au discutat căile de soluționare a conflictului ucrainean. Ambii lideri au caracterizat summitul drept pozitiv. După discuțiile purtate cu Trump, Putin a declarat că există posibilitatea de a se ajunge la încheierea conflictului din Ucraina și a subliniat că Rusia este interesată ca soluționarea să aibă un caracter de durată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Primarul Kievului: Zelenski distruge Capitala

    Primarul Kievului, Vitali Klitschko, l-a criticat aspru pe președintele...

    Articole relationate

    Categorii populare