Trump va lovi Germania prin Mexic

Aproximativ 2.100 de întreprinderi susținute de Germania în Mexic ar fi direct afectate de tarifele vamale, între timp suspendate, ale președintelui american Donald Trump, transmite Deutsche Welle.

Berlinul a reacționat cu vizibilă îngrijorare la anunțul inițial al lui Trump privind sancțiunile contra Mexicului și Canadei, în condițiile în care fabricanţii germani de automobile produc în Mexic și deservesc piața americană. VW, Audi și BMW au propriile fabrici în această țară, Mercedes-Benz produce într-o uzină comună cu Nissan, iar Bosch deține mai multe unități în Mexic. De asemenea, în calitate de furnizor, industria chimică depinde de producția de automobile.

Asociația Germană a Industriei Auto (VDA) precizează că producătorii și furnizorii germani au împreună peste 330 de unități de producție în Mexic. În 2023, 716.000 de automobile ale companiilor germane au fost fabricate în Mexic. De menționat că aproximativ 40% din vehiculele Audi iau calea Statelor Unite.

Potrivit cercurilor din industria germană, fie și numai pentru a-l liniști pe Trump, VW ia în considerare relocarea a cel puțin o parte din producția sa în SUA. Cotidianul Handelsblatt citează surse din industrie, potrivit cărora Audi și Porsche intenționează să producă în SUA. Porsche deservește piața americană în întregime din Europa.

VW nu a comentat oficial anunțul președinției americane privind impunerea de tarife împotriva Mexicului și Canadei, în vreme ce BMW s-a limitat să transmită că tarifele perturbă comerțul liber. „Tarifele sunt în detrimentul clienților, făcând produsele mai scumpe și mai puțin inovatoare”.

Posibile consecințe asupra economiei germane

Teama de un război comercial și consecințele asupra industriei auto din Germania se simt și pe piețele bursiere. Indicele Dax a scăzut, luni, cu 2 la sută, iar acțiunile VW, Mercedes-Benz, BMW și Daimler Truck au pierdut între cinci și șapte procente.

În ceea ce privește consecințele economice pentru Germania, economiștii îndeamnă deocamdată la calm. „Companiile multinaționale germane cu sucursale în Mexic ar fi afectate negativ de tarifele impuse de Trump”, spune Lisandra Flach, șefa Centrului pentru Economie Internațională din cadrul Institutului Ifo. Însă, explică ea, exporturile germane către SUA ar putea crește într-o primă fază, deoarece produsele din China, Canada și Mexic ar deveni mai puțin competitive pe piața americană. „Cel mai mare risc pentru Germania rămâne acela că va deveni următoarea țintă a tarifelor lui Trump”.

Marii producători germani de automobile și mulți dintre furnizorii lor sunt deosebit de dependenți de Mexic ca loc de producție.

De pildă, fabrica producătorului german de automobile Volkswagen din Puebla este cea mai mare fabrică de automobile din Mexic. În 2023, din Puebla au ieșit 350.000 de automobile, iar alte 176.000 au fost produse în uzina Audi. Tot în Mexic produce și compania BMW.

Hot this week

Topics

Mai mult

    România a primit gratuit un sistem anti drone din Germania, dar l-a returnat

    „Îmi pare tare rău pentru suferința oamenilor din Galați....

    Polonia revoltată pe Zelenski pentru omagierea naziștilor: Nawrocki cere retragerea distincției președintelui Ucrainei

    Autoritățile poloneze au condamnat vineri decizia președintelui ucrainean Volodimir...

    Bulgaria nu mai acceptă avioane militare americane dacă nu sunt ridicate vizele

    Bulgaria va mai permite aeronavelor militare americane să rămână...

    Primarul liberal bătăuș din Reșita

    Primarul liberal Reșiței a fost trimis în sala de...

    Scădere record a populației Japoniei

    Populația Japoniei a scăzut cu 2,5% în cinci ani,...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Ce periculoși suntem nooooi, geto-dacii din Grădina Raiului pe pământ

    de Adriana Stoicescu, judecător Miruță-zânul măseluță zice că ei a...

    Cenzură în numele Dezinformării

    ”Ieri, la Președinție, s-a lansat un raport despre dezinformare:...

    Articole relationate

    Categorii populare