Trump susține că a fost ucis liderul Al-Qaida în Peninsula Arabică

Preşedintele Donald Trump a anunţat joi că Statele Unite l-au ucis pe liderul Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQAP) Qassim al-Raymi în cursul unei operaţiuni de combatere a terorismului în Yemen, relatează Reuters şi AFP.

”Sub conducerea lui Raymi, AQAP a comis violenţe de neconceput împotriva civililor din Yemen şi a încercat să organizeze şi să comită numeroase atacuri împotriva Statelor Unite şi a forţelor noastre”, a declarat Trump, potrivit unui comunicat.

”Moartea lui slăbeşte în continuare AQAP şi reţeaua Al-Qaida la nivel global şi ne apropie de eliminarea ameninţărilor pe care aceste grupuri le reprezintă pentru securitatea noastră naţională”, a spus Donald Trump, fără a preciza când a fost ucis Qassim al-Raymi.

”La instrucţiunile preşedintelui Donald Trump, Statele Unite au efectuat o operaţiune antiteroristă în Yemen şi au reuşit să-l elimine pe Qassem al-Raymi, un fondator şi liderul grupului Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQAP)”, a anunţat de asemenea într-un comunicat Casa Albă, notează AFP.

Potrivit executivului american, al-Raymi s-a alăturat Al-Qaida în anii ’90, acţionând în Afganistan pentru Osama bin Laden.

Grupul Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQPA) a revendicat atacul comis la începutul lunii decembrie la o bază militară americană din Pensacola, Florida, şi în care au fost ucişi trei marinari, potrivit unui comunicat difuzat duminica trecută de centrul american de monitorizare a site-urilor islamiste SITE.

„Într-un discurs audio al liderului său, Qassem al-Raymi, AQPA a revendicat atacul comis în decembrie 2019 la baza aeronavală din Pensacola”, a informat SITE.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare