Trump și-a numit cel mai apropiat prieten trimis special in Belarus

Președintele SUA, Donald Trump, a decis să-l numească pe John Cole în funcția de trimis special în Belarus.

„Am plăcerea să anunț că John Cole, Esq., cunoscut ca unul dintre cei mai mari avocați ai națiunii noastre, printre ale cărui victorii se numără primul caz major legat de tutun, a fost nominalizat pentru funcția de trimis special al Statelor Unite în Belarus”, a scris Trump duminică pe Truth Social.

„El a obținut deja cu succes eliberarea a 100 de ostatici și intenționează să obțină eliberarea altor 50. Aș dori să-i mulțumesc anticipat stimatului președinte al Belarusului, Alexandr Lukașenko, pentru că a luat în considerare posibilitatea eliberării acestor persoane”, a adăugat președintele SUA.

Cole este reprezentantul președintelui SUA, precum și confidentul, cel mai apropiat prieten și avocatul personal al lui Trump. Pe 11 septembrie a acestui an, Cole s-a întâlnit cu Lukașenko , după care s-a anunțat că 52 de prizonieri , inclusiv 14 străini, au fost eliberați din penitenciarele din Belarus.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Jocurile de interese din alungarea lui Huang din fruntea Nvidiei

    Secretarul de stat american Marco Rubio a jucat un...

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Articole relationate

    Categorii populare