Trump dă bani în America Centrală pentru oprirea migranților

Administraţia de la Washington a anunţat luni intenţia sa de a redistribui mai multe sute de milioane de dolari ajutoare acordate Salvadorului, Guatemalei şi Hondurasului, trei ţări pe care preşedintele american, Donald Trump, le consideră responsabile de afluxul de solicitanţi de azil de la frontiera cu Mexicul, relatează Reuters.

Republican presidential nominee Donald Trump meets with law enforcement and first responders at the St. Johns County Sheriff’s Department in St. Augustine, Florida. REUTERS/Jonathan Ernst

Ataşaţi parlamentari au afirmat că au fost informaţi despre apropiata redistribuire a 370 de milioane de dolari dintr-un ajutor pentru care Congresul a dat undă verde în exerciţiul 2018 şi suspendarea altor 180 de milioane de dolari suplimentare, a căror deblocare fusese aprobată în anul financiar precedent. Sumele alocate pentru aceste două exerciţii nu au fost plătite integral.

Proiectul riscă să se lovească de o puternică opoziţie în Congres. Numeroşi parlamentari, inclusiv din tabăra republicană, îi reproşează preşedintelui Donald Trump că nu respectă textele adoptate în Congres şi pe care le-a promulgat.

Guvernul american anunţase în martie intenţia sa de a suspenda ajutorul acordat acestor trei ţări, cărora Donald Trump le reproşează că nu depun suficiente eforturi împotriva imigraţiei ilegale.

Niciun fond nu va fi plătit atât timp cât nu vor fi redus afluxul în mod satisfăcător pentru Washington, a confirmat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Morgan Ortagus. „Este în conformitate cu directivele preşedintelui şi cu faptul că este esenţial ca aceste ţări să dea dovadă de o voinţă politică pentru a rezolva problema la sursă”, a adăugat ea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Tinerii berlinezi au devenit radicali de stânga. Cum s-a ajuns aici?

    Victoria Partidului Stângii la alegerile regionale de duminică din Berlin poate că nu ar...

    Sârbii merg înainte cu Porțile de Fier 3

    Ministerul sârb al Mineritului și Energiei a comunicat că...

    Papa îngrijorat de apocalipsa pe care o poate provoca inteligența artificială

    Conducătorul Bisericii Romano-Catolice, Papa Leon al XIV-lea, este îngrijorat...

    Siegfried anunță război cu serviciile din Biserică

    Siegfried Mureșan și-a lansat azi un document care conține...

    Țoiu, întrevederi „cheie” la New York: Vanuatu, Ghana și Maroc

    „Ministrul român de externe Oana Țoiu a avut întrevederi...

    Articole relationate

    Categorii populare