Trump anunță că Statele Unite şi China au ajuns la un acord comercial parţial „foarte important”

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat vineri că Statele Unite şi China au ajuns la un acord comercial parţial „foarte important” ale cărui detalii concrete nu sunt deocamdată disponibile, relatează AFP.

A U.S. flag flutters in front of a portrait of the late Chinese Chairman Mao Zedong at Tiananmen gate during the visit by President Trump to Beijing. REUTERS/Damir Sagolj

„Am ajuns la un acord foarte important de fază 1”, a spus preşedintele american presei după o întâlnire cu principalul negociator chinez, Liu He.

Această fază 1, potrivit lui Trump, include achiziţionarea de bunuri agricole, dar şi elemente care ţin de proprietatea intelectuală, serviciile financiare şi o secţiune despre cursul de schimb.

Secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, care a participat la reuniunea din Biroul Oval, a afirmat că Statele Unite renunţă la majorarea taxelor vamale pentru bunuri de 250 de miliarde de dolari importate din China, care urma să crească de la 25% la 30% pe 15 octombrie.

La rândul său, negociatorul chinez a vorbit despre „progrese substanţiale în numeroase domenii”. „Suntem mulţumiţi”, a adăugat Liu He, lăsând să se înţeleagă că discuţiile vor continua.

Potrivit reprezentantului american pentru comerţ, Robert Lighthizer, preşedintele Donald Trump nu a luat nicio decizie legată de taxele vamale care trebuie să intre în vigoare în decembrie

Hot this week

Topics

Mai mult

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Articole relationate

    Categorii populare