Home Analize Trump acuză o lovitură de stat

Trump acuză o lovitură de stat

0

Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că secretarul său adjunct al justiţiei şi un fost şef al FBI „au aerul că au planificat un act extrem de ilegal” discutând în 2017 despre mijloace constituţionale de a-l îndepărta de la putere, relatează AFP.

Aceste schimburi, evocate în septembrie în presă, au fost confirmate de Andrew McCabe, care a asigurat interimatul la conducerea poliţiei federale americane (FBI) după demiterea lui James Comey în mai 2017.

În acea perioadă, a spus el într-un interviu difuzat duminică, secretarul adjunct al justiţiei Rod Rosenstein şi el însuşi erau „extrem de îngrijoraţi” pe subiectul preşedintelui Trump, suspectat că a dorit să blocheze ancheta asupra unei posibile înţelegeri secrete între echipa sa de campanie şi Moscova.

În acest context, cei doi au avut „discuţii despre cel de-al 25-lea amendament” din Constituţie, care le permite vicepreşedintelui şi unei majorităţi din cabinet să îl demită pe preşedinte dacă acesta este declarat „inapt” să îşi exercite funcţiile, a afirmat Andrew McCabe.

Preşedintele Trump a reacţionat luni cu ambivalenţă la aceste dezvăluiri, punând la îndoială credibilitatea lui Andrew McCabe – demis în martie 2018 de FBI pentru „lipsă de sinceritate” – şi având în acelaşi timp aerul că acordă credit afirmaţiilor sale.

„Wow, atâtea minciuni din partea directorului FBI interimar Andrew McCabe, între timp dezonorat. El a fost demis pentru minciunile sale, iar povestea sa devine acum şi mai problematică”, a scris preşedintele republican.

„El şi cu Rod Rosenstein (…) au aerul că au planificat un act extrem de ilegal şi că au fost prinşi”, a adăugat el.

Când acest caz a ieşit în presă, Rod Rosenstein a negat că ar fi dorit vreodată să îl înlăture pe preşedintele Trump, iar serviciile sale au spus apoi că ar fi fost vorba de o glumă prost înţeleasă.

Ad

Exit mobile version