spot_img
miercuri, 18 februarie, 2026
0 C
București

Trump a învins la G20: GAZELE DE ȘIST

Liderii marilor puteri ale lumii i-au făcut lui Donald Trump concesii în domeniile foarte delicate ale comerţului şi climei, în speranţa de a menţine iluzia unităţii G20, scrie AFP după publicarea comunicatului final al summitului conform News.ro.

Declaraţia, adoptată după două zile de summit, marcate de manifestaţii adesea violente, poartă urmele controverselor dintre noua administraţie americană şi restul lumii.

Acordul de la Paris 

În ceea ce priveşte clima, G20 a luat act de ieşirea Statelor Unite din Acordul de la Paris de luptă împotriva încălzirii climatice şi de izolare a ţării în acest dosar: toate celelalte ţări au afirmat în text că acordul international este „ireversibil”.

În acelaşi timp, Statele Unite şi Donald Trump au obţinut, practic, acordul G20 pentru a purta o politică divergentă, contrară obiectivului ONU privind economii mai puţin consumatoare de carbon. De asemenea, liderii celor mai dezvoltate 20 de economii din lume şi-au luat angajamentul să folosească energiile fosile în mod mai puţin poluant. Concret, este vorba despre dreptul SUA de a vinde gaz de şist.

Statele Unite vizează ţările din Europa de Est, care încearcă să îşi reducă dependenţa energetică de Rusia, vânzându-le gaz lichefiat american.

Aceste compromis a făcut obiectul unor dezbateri dure, pentru că mai multe ţări se tem de „un efect de contagiune”, a explicat un oficial UE citat sub acoperirea anonimatului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu după votul de la CCR: Cei de la MJ ne-au restricționat accesul la Facebook

    de Adriana Stoicescu, judecător Un fleac. Ne-au ciuruit. Țara e salvată. Magistrații au...

    Fostul șef al Armatei ucrainiene îl acuză pe Zelenski

    Contraofensiva armatei ucrainene din 2023 a eșuat deoarece președintele...

    Rubio merge pe pista Castro jr in Cuba

    Secretarul de stat american Marco Rubio este în contact...

    Șeful CJ Mehedinți îl pune la punct pe Virgil Popescu alias Dandana: În urma dvs nu a rămas nimic

    Domnule Virgil Popescu, europarlamentar, fost ministru al Energiei și...

    Cum vrea Macron să țină in mână Banca Europeană după ce își termină președenția

    Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, ar putea demisiona...

    Vance: Europa se autosabotează

    Țările europene își fac rău singure sabotându-și propriile interese,...

    Trump: Japonia va investi 550 miliarde de dolari in America

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare