Trump a eliminat sancțiunile lui Biden pentru centrală nucleară maghiară de la Paks

Administraţia americană a eliminat sancţiunile referitoare la extinderea centralei nucleare de la Paks, introduse de administraţia precedentă condusă de Joe Biden, care considera Ungaria un inamic – a anunţat duminică ministrul afacerilor externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó.

Potrivit comunicatului ministerului, Péter Szijjártó a evidenţiat următoarele: premergător învestirii lui Donald Trump ca preşedinte, Statele Unite au adoptat – pe baze politice – o serie de decizii care au pus Ungaria într-o situaţie extrem de dificilă, precum a fost şi cazul restricţiilor impuse după înfrângerea de anul trecut a Partidului Democrat.

„Una dintre aceste sancţiuni ale administraţiei precedente a încercat să împiedice aprovizionarea sigură şi pe termen lung cu energie a Ungariei, prin impunerea unor restricţii referitoare la construcţia centralei nucleare de la Paks, care au făcut practic imposibilă continuarea lucrărilor” – a afirmat el.

„Din fericire, din ianuarie, la Casa Albă din Washington s-a instalat un preşedinte care consideră Ungaria o ţară prietenă. În consecinţă, administraţia americană a eliminat sancţiunile referitoare la investiţiile întreprinse la centrala nucleară de la Paks” – a continuat ministrul.

Péter Szijjártó a mai precizat: ca urmare a extinderii centralei nucleare de la Paks, de la jumătatea următorului deceniu, Ungaria va fi ea însăşi capabilă să producă o parte considerabilă a energiei electrice necesare funcţionării ţării şi a economiei sale.

„Fabricarea instalaţiilor de mari dimensiuni, necesare centralei nucleare de la Paks se desfăşoară fără întreruperi în Rusia şi Franţa. Pe teren, la Paks, construcţia poate primi acum un impuls nou” – a conchis el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Dispariția trezorierului lui Vučić

    În Serbia, unul dintre aliații cheie ai fostului președinte...

    Trump: Democrații vor fi distruși dacă vor încerca destituirea mea

    Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul...

    Articole relationate

    Categorii populare