Trump a cerut asasinarea lui Bashar al-Assad dar s-a opus șeful Pentagonului

Donald Trump a afirmat marţi că a preconizat ‘eliminarea’ preşedintelui sirian Bashar al-Assad în 2017, însă şeful de atunci al Pentagonului, Jim Mattis, s-a opus, transmite AFP, notând că declaraţia contrazice spusele anterioare ale preşedintelui american, transmite Agerpres.

‘Aş fi preferat să-l eliminăm. Am vegheat ca acest lucru să fie planificat’ după atacul chimic din aprilie 2017 atribuit regimului lui Bashar al-Assad, a declarat Trump la postul Fox News.

El a fost întrebat în Biroul Oval cu privire la un pasaj din cartea ‘Fear: Trump in the White House’ a jurnalistului Bob Woodward, potrivit căruia preşedintele l-ar fi convocat pe ministrul apărării, Jim Mattis, şi i-ar fi spus, în termeni foarte direcţi, că dorea ca preşedintele sirian să fie asasinat.

‘Mattis nu voia să o facă. Mattis era un general mult supraestimat şi m-am despărţit de el’, a spus Donald Trump marţi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Banii din PNRR au dus la o ușoară creștere economică

    Economia României va înregistra o recesiune ușoară pe ansamblul...

    Merz ii cere lui Trump să nu facă surprize Ucrainei la întâlnirea cu Putin din China

    Cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut astăzi președintelui american...

    Articole relationate

    Categorii populare