spot_img
-1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeTrocul Dragnea-Iohannis și americanii

Trocul Dragnea-Iohannis și americanii

-

Fostul președinte Traian Băsescu susține că numirea lui Mihai Tudose în funcția de prim-ministru s-a făcut într-un „pachet de înțelegere” între președintele Klaus Iohannis și liderul PSD, Liviu Dragnea, care i-a garantat că Guvernul va aloca 2% din PIB pentru înzestrarea armatei.

- Reclama -

„Numirea lui Tudose a fost în pachetul de înțelegere. Adică îți numesc ce premier vrei, chiar și cu plagiatul făcut, dar îmi dai 2% pentru Apărare, asta a fost înțelegerea. Acum, nu știu dacă dl Iohannis a discutat cu cine trebuia, pentru că, după părerea mea, în două, trei luni dl Dragnea nu mai are autoritate asupra lui Tudose. Deci, va trebui să reia discuția cu Tudose. Dar pentru președintele Iohannis, pe bună dreptate, pentru onorabilitatea lui este vital ca România să cheltuiască două procente din PIB anul acesta”, a afirmat Traian Băsescu joi seara la postul B1 TV.

- Advertisement -

În opinia sa, președintele Iohannis este discreditat dacă nu obține de la Guvern 2% pentru Apărare, în timp ce Dragnea gândește în relația cu șeful statului la modul: „ori ești cuminte, ori nu ai 2%”.

„Iohannis și-a asumat acest 2% și a defilat cu el pe plan internațional și a fost pupat și lăudat, dar nu nefondat, nu populist a făcut-o, ci a făcut-o pentru că Armata română chiar are nevoie de această dotare și trebuie să se țină cu dinții de ea”, a arătat senatorul PMP Traian Băsescu.

- Advertisement -

Potrivit acestuia, Liviu Dragnea își imaginează, probabil, că l-a ajutat pe Iohannis în schimbul libertății sale. „Așa îmi imaginez că e în capul lui Dragnea. Dar dacă va merge spre dezastrul lui Dragnea ancheta DNA, Iohannis nu se va băga”, a spus Băsescu.

Fostul șef al statului consideră că Guvernul poate să aloce și 2% pentru Apărare și, în același timp, să majoreze salariile și prestațiile sociale doar dacă împrumută bani.

„Cu bani împrumutați pot să le facă pe amândouă”, a susținut Băsescu, care a mai spus și că există posibilitatea ca România să primească rachete Patriot și să le plătească în timp.

„Americanii au potențial să deplaseze câteva baterii de rachete Patriot (…) și să le plătim în timp”, a punctat Traian Băsescu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img