Tribunalul Constituţional al Poloniei: Măsurile decise de Curtea de Justiţie a UE sunt neconstituţionale

Tribunalul Constituţional al Poloniei a stabilit miercuri că măsurile decise de Curtea de Justiţie a UE (CJUE) împotriva reformelor judiciare întreprinse de guvernul de la Varşovia sunt neconstituţionale, relatează AFP conform AGERPRES.

Tribunalul Constituţional a estimat că deciziile CJUE asupra ”sistemului, principiilor şi procedurilor” tribunalelor poloneze ”nu sunt conforme” Constituţiei poloneze, a anunţat un judecător al instanţei poloneze.

Acest verdict survine la foarte scurt timp după ce, mai devreme în aceeaşi zi, CJUE a dispus ca Polonia să suspende imediat activităţile ”Camerei disciplinare” a Curţii Supreme, o nouă instituţie creată în cadrul reformei sistemului judiciar. Competenţa Camerei Disciplinare acoperă, printre altele, cauzele disciplinare referitoare la judecătorii Curţii Supreme şi, în apel, pe cele referitoare la judecătorii instanţelor de drept comun.

După ce procedurile anterioare lansate de executivul comunitar împotriva Varşoviei pe acest subiect au rămas fără efect, şi anume scrisoarea de punere în întârziere şi avizul motivat, Comisia Europeană a sesizat CJUE, considerând că noul regim disciplinar al judecătorilor afectează independenţa justiţiei prin expunerea judecătorilor unor posibile interferenţe politice, sesizare în urma căreia instanţa europeană a adoptat decizia anunţată miercuri.

Verdictul Curţii Constituţionale poloneze după această decizie riscă să agraveze şi mai mult conflictul dintre guvernul conservator polonez şi Bruxelles privind reformele judiciare şi statul de drept.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare