spot_img
marți, 13 ianuarie, 2026
-3.9 C
București

Transportatorii maghiari anunță ”o concurenţă periculoasă” din partea celor români

NiT Hungary a iniţiat o consultare extraordinară de protecţie a pieţei pentru data de 9 iulie, cu implicarea autorităţilor competente, deoarece, în opinia Federaţiei, există o concurenţă periculoasă a preţurilor privind transportul rutier, aproximativ o treime din marfa de export din Ungaria fiind transportată la preţuri mai mici de către transportatorii români, se arată în comunicatul Federaţiei Naţionale a Transportatorilor Privaţi – NiT Hungary, remis agenţiei ungare de presă MTI.

Potrivit comunicatului Federaţiei Naţionale a Transportatorilor
Privaţi – NiT Hungary, la sfârşitul anului trecut, a existat deja o
tendinţă a şoferilor români de camioane să transporte la preţuri
mai mici, asumându-şi adesea o serie de nereguli, înlăturând astfel
companiile autohtone de pe piaţa ungară, iar concurenţa preţurilor
s-a intensificat şi mai mult în timpul epidemiei de coronavirus.

Spre exemplu, Federaţia a anunţat că, în cazul transportului cu
prelată, transportatorii din Ungaria percep 0,85-0,9 euro pentru un
kilometru, în timp ce companiile româneşti taxează mai ieftin,
probabil între 0,5-0,75 euro pentru un kilometru.

Gábor Dittel, secretar general executiv al NiT Hungary,
semnalează în comunicat că, până în prezent, nu a fost identificată
nicio diferenţă semnificativă în elementele tarifelor de transport
ale furnizorilor externi şi interni care ar putea duce la o astfel
de diferenţă a preţurilor în transporturi. Se presupune că există o
serie de nereguli la companiile româneşti, care nu sunt depistate
la controalele oficiale şi astfel companiile ungare, care luptă
pentru existenţa lor, sunt obligate să intre într-o concurenţă
acerbă, astfel că, de multe ori, sunt obligate să transporte
mărfurile sub preţul real.

În comunicat se mai evidenţiază faptul că transportatorii
români sunt selectaţi, de obicei, de companii multinaţionale şi de
companii de expediere, în ciuda faptului că Ministerul Inovaţiei şi
Tehnologiei (MIT) a emis anterior o recomandare pentru reducerea
consecinţelor economice în urma epidemiei de coronavirus. Potrivit
acestei recomandări, şi având în vedere provocările extraordinare
cu care se confruntă sectorul de transport rutier ungar, este
deosebit de important ca firmele, care pot face acest lucru, să
aleagă o companie de transport din Ungaria pentru expedierea
mărfurilor.

Cu toate acestea, pe baza semnalelor venite din partea
companiilor partenere NiT Hungary, nu se poate constata nicio
schimbare, multe companii aleg în continuare transportatori români,
polonezi, bulgari şi lituanieni, în locul celor din Ungaria.
Potrivit Federaţiei, verificările permanente şi consecvente ale
autorităţilor ungare şi introducerea foilor de transport (CMR) în
format electronic ar putea îmbunătăţi situaţia, se arată în
comunicatul Federaţiei Naţionale a Transportatorilor Privaţi – NiT
Hungary.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Întâlnire secretă între fiul fostului șah al Iranului și omul lui Trump

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff a avut o întâlnire...

    Americanii testează dispozitivul sindromului Havana

    Departamentul Apărării al SUA a petrecut peste un an...

    Banii dați in secret de Cehia Ucrainei

    Fostul guvern ceh, condus de Petr Fiala, a alocat...

    LOVITURĂ PENTRU ZELENSKI: Deputații au refuzat un ministru

    Deputații ucraineni nu au aprobat astăzi numirea ministrului Apărării,...

    Trump supărat pe procurorul general

    Președintele american Donald Trump a criticat-o în repetate rânduri...

    Senator PNL de Hunedoara pe loc albastru la mall

    Știți ce înseamnă un loc albastru într-o parcare de...

    Articole relationate

    Categorii populare