spot_img
1.1 C
București
vineri, decembrie 27, 2024
AcasăAnalizeTransnistria nu renunță la trupele ruse și acuză Chișinăul

Transnistria nu renunță la trupele ruse și acuză Chișinăul

-

Liderul republicii nerecunoscute Transnistria, Vadim Krasnoselskii, a subliniat caracterul fără alternativă al misiunii de menținere a păcii sub egida Rusiei de pe Nistru. Liderul transnistrean a făcut această declaraţie în timpul întâlnirii cu vicepreședintele Consiliului Federației, Konstantin Kosacev, desfăşurată la Moscova, a anunţat, joi, serviciul de presă al şefului Transnistriei.

- Reclama -

„A fost subliniat rolul pozitiv al operațiunii de menținere a păcii de pe Nistru și lipsa alternativelor la formatul existent al misiunii până la momentul soluționării finale a relațiilor dintre Republica Moldovenească Transnistreană și Republica Moldova” – se afirmă în comunicat. Vadim Krasnoselskii și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu evoluţia relațiilor cu Republica Moldova și mersul procesului de negociere, acuzând Chișinăul de neîndeplinirea acordurilor încheiate anterior. De asemenea, Krasnoselskii a atribuit părţii moldovene răspunderea pentru măsurile de blocadă din partea Ucrainei asupra mijloacelor de transport auto din Transnistria. Amintim că, forţele ruseşti denumite „căștile albastre” au fost aduse în zona de conflict la 29 iulie 1992, în conformitate cu Acordul privind principiile soluționării pașnice a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, semnat la 21 iulie 1992 de către președinții Rusiei și Republicii Moldova, în prezența liderului Transnistriei. În prezent, acestea mențin pacea în zona de securitate separată de-a lungul Nistrului, alături de forțele de pace din Republica Moldova şi Transnistria și un grup de observatori militari din Ucraina. Autoritățile moldovene solicită înlocuirea trupelor ruseşti cu o misiune civilă internațională sub egida OSCE.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img